SUA | Serul Pfizer poate fi folosit pentru vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani

SUA | Serul Pfizer poate fi folosit pentru vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani

Agenția Medicamentelor și Alimentelor din SUA (FDA) a autorizat utilizarea în urgență a vaccinului produs de Pfizer pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani.

Update 12 mai: CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) a aprobat utilizarea în urgență a serului Pfizer în cazul copiilor cu vârste între 12 și 15 ani.

Vaccinarea copiilor va începe pe 13 mai, pediatrii fiind puși deja în gardă.

Votul CDC vine la două zile de la autorizația acordată de FDA, urmând ca procesul de autorizare să se încheie cu semnătura lui Dr. Rochelle Walensky, director CDC.

Serul produs de Pfizer este primul vaccin autorizat pentru imunizarea împotriva COVID a copiilor/ adolescenților. Vaccinul avea deja autorizație de utilizare pentru cei cu vârste peste 16 ani, iar acum aceasta a fost extinsă. Vaccinurile Moderna, Johnson & Johnson și AstraZeneca pot fi folosite doar adulților (peste 18 ani), scrie CNN.

Citeste si:
India a descoperit o nouă tulpină mutantă a variantei Delta
India a descoperit o nouă...
Pentru a elibera autorizația, FDA din SUA a reevaluat toate informațiilor din jurul vaccinului. În plus, a analizat studiul făcut de Pfizer, ale cărui rezultate au relevat, la finalul lui martie, că serul a fost 100% tolerat de un grup 2.260 de tineri, cu vârste între 12 și 15 ani.

FDA a verificat și validat datele de eficacitate și siguranță ale serului. Agenția a analizat și răspunsul imun pe care tinerii vaccinați l-au avut, comparativ cu cel al altor tineri sau adulți vaccinați.

O întâlnire a CDC (Centrul pentru Controlul Bolilor) va avea loc pe 12 mai, urmând a se stabili data la care va începe vaccinarea copiilor. Administrația Biden a precizat că abia așteaptă acordul pentru imunizarea celor mici, astfel încât să mobilizeze pediatrii, medicii de familie, dar și farmaciile.
Nu în ultimul rând, Pfizer a precizat că va înainta o solicitare pentru utilizarea în urgență a serului și pentru minorii cu vârste între 2 și 11 ani, însă aceasta la începutul toamnei, în septembrie. Studiul pe acest grup este încă în lucru.
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri