Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că 4.661.527 de români s-au vaccinat până în prezent cu una sau două doze, dintre care peste 4,4 milioane de persoane s-au vaccinat cu schema completă, ceea ce înseamnă o acoperire vaccinală de aproximativ 25% din populaţia eligibilă la nivel naţional, la care se adaugă şi procentul de imunitate colectivă obţinut la trecerea prin boală.

Anunţul a fost făcut la împlinirea a aproape 6 luni de la debutul campaniei de vaccinare, respectiv pe 27 decembrie 2020, scrie Agerpres.

Valeriu Gheorghiţă a spus că cele mai mari rate de vaccinare pe grupe de vârstă sunt:

* 60-69 de ani - peste 36,5%

* 70-79 de ani - 34,2%

* 50-59 de ani - 33,8%

La categoria de vârstă 12 - 15 ani s-au vaccinat peste 16.139 de persoane cu cel puţin o doză, ceea ce reprezintă un procent de 1,9% din populaţia eligibilă din această grupă de vârstă.

De asemenea, la categoria de vârstă 16 - 19 ani s-au vaccinat cu cel puţin o doză 125.876 de persoane - un procent de 15,3% din populaţia eligibilă.

Valeriu Gheorghiţă a mai anunţat că peste 237.000 de persoane s-au vaccinat la nivel naţional în ultima săptămână, atât cu doza 1, cât şi cu doza 2.

Pe de altă parte, opt judeţe au o rată de acoperire vaccinală de peste 30% din populaţia rezidentă eligibilă, cu vârsta de peste 12 ani: Bucureşti - 45,14%; judeţul Cluj - 41,9%; judeţul Sibiu - 35,4%; judeţul Braşov - 33,2%; judeţul Timiş - 32%; judeţul Constanţa - 31,9%; judeţul Alba - 30,9%; judeţul Ilfov - 30%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri