Lipsa de personal din sistemul medical românesc este o chestiune care apasă pe unitățile sanitare din România. Visul străinătății și dezinteresul statului român de a-i păstra pe cei care părăsesc băncile facultății duce la perpetuarea acestei situații. Ovidiu Palea, medic antreprenor și fondatorul grupului Provita, a declarat că statul român încurajează, în mod indirect, lipsa competitivității în sistemul medical.

”Sunt asistenți medicali care nu știu să ia tensiunea și sunt asistenți de mulți ani. Cum au rezistat atâta timp în piață? Simplu...lipsa de competitivitate i-a menținut pe post, oricine își poate găsi un loc de muncă oriunde. E foarte dificil să păstrezi balanța, când cererea depășește net oferta”, a mai spus angajatorul.

Sursa Foto: Grupul Provita

Palea mai spune și că lipsa competitivității s-a amplificat din cauza creșterii impulsive a salariilor. Privatul se chinuie să găsească personal medical, în condițiile în care nu poate oferi aceiași bani ca în spitalele de stat și mai impune și indicatori de performanță.

Reforma în sistemul medical românesc

Discuțiile despre reformă pare că nu se mai termină, iar cei care sunt dezavantajați de trecerea timpului sunt pacienții, care, așa cum spune și medicul antreprenor, sunt ”storși, la propriu, de birocrația și de lipsa de finanțare din România”.

Șeful Provita susține că o idee de reformă se vede și în România, prin creșterea salariilor personalului medical. Însă implementarea eronată a acesteia a dus la indisciplină în sistemul medical.

”Nu este o reformă bazată pe eficiență, ci pe principiul toată lumea primește la fel. Nu există performanță deloc, dar toți primesc aceiași bani. Altfel, nu se întâmplă nimic, vine un ministru, stă un an, vine altul, anunță altă reformă. Ar trebui aliniate structurile din minister”, a explicat medicul.

Fondatorul Provita a povestit că un sistem de decontare responsabil ar detensiona statul, acesta putând oferi servicii de calitate, într-un timp mai scurt, deoarece lista lucrurilor pe care ar trebui să le facă se scurtează.

”Degeaba am eu o coadă de 300 de oameni pe zi, dacă pot vedea doar zece. Lasă la ușă doar 20, iar restul să fie dus în altă parte. Iar în acest fel va fi sporită și competitivitatea”, a mai spus medicul.

Va avea România un spital nou?

Încă un subiect intens dezbătut în țară este construirea unui nou spital, de unde realizările vin tot din partea privată, unde apar unități medicale noi (clinici, centre, puncte de recoltare etc.).

Antreprenorul este de părere că planurile autorităților de a construi spitale regionale vor eșua.

”Ajută ceva de mai mici dimensiuni, dar care să fie mai bine concentrat și controlat. E ca și cum ne-am apuca să facem autostrăzi, dar noi nu avem nici cărări pe care să mergem. E nevoie de mai multe unități care să absoarbă masa. Pacienții nu ar trebui să mai fie nevoiți să vină în București ca să se opereze, în siguranță, de cancer la colon”, a conchis Palea.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri