COVID-ul lung captează atenția mai multor medici și devine una dintre cele mai frecvente sechele care urmează infecției cu coronavirus. Din nefericire, sunt din ce în ce mai mulți cei care manifestă simptome specifice bolii, chiar dacă sunt negativi la momentul testării. wall-street.ro a stat de vorbă cu dr. Paula Nadina Liculescu, medic de Recuperare Medicală în cadrul Centrului Medical Provita, și a încercat să afle care sunt cele mai frecvente simptome ale COVID-ului lung și ce presupune recuperarea medicală în contextul unui asemenea sindrom.

”Există o serie de simptome care ne arată că pacienții se confruntă cu COVID lung, cele mai comune fiind starea de oboseală, durerile de cap, durerile musculare, senzația de respirație limitată, în sensul în care avem senzația că nu putem trage suficient aer în piept, sau așa numita ceață pe creier. Însă vreau să atrag atenția că, în ciuda lunilor ce au trecut, încă ne confruntăm cu o noutate, cu o boală pe care o decoperim împreună cu pacienții noștri”, a declarat dr. Liculescu, în cadrul Emisiunii Specialiști în Sănătate, prezentată de wall-street.ro.

Oamenii trebuie să învețe să respire la o nouă capacitate pulmonară, în urma infectării cu COVID.

dr. Paula Nadina Liculescu, medic Recuperare Medicală

În mod simplist, COVID-ul lung reprezintă totalitatea simptomelor care apar după episodul de infecție cu coronavirus. Cât despre ”lungimea” COVID-ului, dimensiunile acestuia diferă în funcție de pacient, de la două săptămâni până la câteva luni.

Retail jobs

”Sunt persoane care au suferit de COVID în urmă cu un an și încă au probleme, încă se confruntă cu stări de oboseală sau lipsă de concentrare”, a mai spus medicul de Recuperare Medicală.

Sursa Foto: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Victor Babeș” din București/ RO Vaccinare Facebook

Dr. Liculescu a atras atenția faptului că recuperarea medicală nu trebuie să înceapă la externarea din spital, ci chiar din spital, mai ales pentru pacienții care sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă.

”Încă din spital oamenii trebuie să aibă parte de un soi de recuperare medicală, mai ales cei care sunt intubați și se află în secțiile ATI. Corpul are nevoie de întreținerea musculaturii, de mișcări care să mențină un tonus muscular adecvat. De asemenea, consilierea psihilogică ar ajuta foarte mult, deoarece pacienții se tem și sunt speriați de situația în care se află”, a adăugat dr. Liculescu.

Citeste si:
Medicover achiziționează spitalul Polaris Medical din Cluj-Napoca
Medicover achiziționează...

Medicul a dezvăluit că nu există date standard privind recuperarea medicală a celor care suferă de COVID lung, cum ar fi un număr de ședințe sau exerciții, din nou depinzând de pacienți. De asemenea, sunt luate în calcul alte trei aspecte importante:

  • vârsta pacientului,
  • comorbiditățile cu care pacientul se confruntă,
  • gradul de cooperare al pacientului.

Nu în ultimul rând, dr. Liculescu precizează că recuperarea medicală a pacienților cu COVID lung nu este un proces facil și de multe ori poate deveni obositoare.

”Recuperarea acestor pacienți e obositoare pentru că nu se văd efectele imediat și majoritatea manifestă nerăbdare, mai ales în cazul problemelor de sănătate, când vrem să ne facem bine imediat”, a completat medicul.

Mai multe despre ce presupune recuperarea după COVID lung și care ar putea fi eventualele exerciții pe care un pacient le-ar putea face regăsiți în videoul de mai jos:

Citeste si:
Incidența din București a sărit de 6 la mia de locuitori
Incidența din București a...
Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri