Bonurile de masă pentru cei care se vaccinează cu serul împotriva covid 19 ar putea fi eliberate din luna septembrie, a declarat joi la Europa FM, în emisiunea Deșteptarea, ministrul Sănătății, a scris G4Media.

Ioana Mihăilă spune că doar cei care se vaccinează complet primesc tichetul de 100 de lei. Cel mai probabil, spune ministrul Sănătății, cei vaccinați vor primi tichetele chiar de la centrele de imunizare, după ce au făcut schema completă.

Coaliţia de guvernare a agreat soluţia acordării de bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă. Potrivit ministrului, bonurile vor avea valoare nominală de 100 de lei şi constituie o măsură de stimulare a vaccinării împotriva SARS-CoV-2.

"În ceea ce priveşte măsurile de stimulare, am agreat o măsură care a fost propusă şi anume bonuri de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo şi urmează să vedem posibilităţile tehnice pentru a organiza loterii pentru persoanele vaccinate. Propunerea este de aproximativ 100 de lei pentru un bon de masă, pentru vaccinare completă - a doua doză de Pfizer sau prima doză de Johnson", a declarat Mihăilă, care a participat la şedinţa coaliţiei de guvernare care are loc la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.ro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri