În Germania a început al patrulea val de infectare cu noul coronavirus, informează dpa, care citează cel mai recent raport al Institutul Robert Koch (RKI), agenţia naţională responsabilă cu prevenirea şi controlul bolilor.

Proporţia probelor pozitive în cazul testelor PCR a crescut de la 4% la 6% în decurs de o săptămână până la jumătatea lunii august, potrivit ultimului raport săptămânal al RKI, dat publicităţii joi seară, conform Agerpres.ro.

Categoriile mai tinere din rândul populaţiei sunt cele care au fost afectate în mod special de COVID-19, conform sursei citate.

"Acest lucru arată acum în mod clar începutul celui de-al patrulea val, care devine din ce în ce mai puternic, în special din cauza infectărilor populaţiei adulte tinere", se arată în raport.

De la începutul lunii iulie s-a înregistrat o creştere a ratei incidenţei în Germania, în special în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 10 şi 49 de ani, afirmă RKI.

În vara acestui an, varianta Delta, care este mai contagioasă, este dominantă, reprezentând 99% din cazuri.

Rata de incidenţă în ultimele şapte zile a fost joi de aproximativ 44 de cazuri la 100.000 de locuitori, însă cu fluctuaţii regionale puternice.

Per ansamblu, 63,7% din populaţie a fost vaccinată cu o doză, în timp ce 58,2% sunt complet imunizaţi.

Raportul săptămânal al RKI este publicat cu întârziere. Majoritatea rezultatelor din ultima analiză se referă la datele din prima săptămână a lunii august.

Sursa foto: De la Alexandros Michailidis / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri