Prima caravană dedicată educației despre sănătatea publică, în context pandemic, organizată și susținută de mediul privat din România, pleacă din București pe 11 noiembrie, de la Universitatea Națională de Aparare ‚”Carol I”.

Craiova, Slatina și Pitești vor găzdui timp de câte două zile caravana #OAMENICAMINE. Locuitorii din Dolj, Olt și Argeș au ocazia de a participa la sesiuni informaționale, cu caracter educativ, despre importanța, necesitatea și beneficiile vaccinării împotriva virusului COVID -19.

Persoanele care doresc să se vaccineze vor putea face acest lucru în centrele din proximitate, deschise special pe timpul caravanei de către Direcțiile de Sănătate Publice județene.

Caravana vaccinării în cele trei mari orașe este susținută de CEZ, principalul furnizor și distribuitor de energie electrică din Oltenia.

Orice persoană care are nelămuriri, întrebări despre vaccinare și dorește să se informeze, este invitată să ia parte la caravana #OAMENICAMINE, care vine special în Craiova (13, 14 noiembrie), Slatina (16,17 noiembrie) si Pitești (20, 21 noiembrie). Publicul va putea astfel interacționa cu reprezentanți ai lumii medicale, profesioniști, medici din comunitățile locale.

Retail jobs

Acest demers face parte dintr-o amplă campanie de comunicare intitulată sugestiv, Oameni ca Mine, care este inițiată de mediul de business din România. Inițiativa vine în completarea tuturor eforturilor depuse de către autoritățile naționale și locale, cu scopul de a responsabiliza și conștientiza asupra vaccinării împotriva virusului COVID – 19.

Lansez cu acestă ocazie invitația tuturor celor care doresc să se alăture mesajelor de responsabilizare pentru atingerea obiectivului prioritar de siguranță publică și încurajarea adresabilității la vaccinare. Este nevoie mai mult ca oricând să dovedim lecția solidarității, pentru binele nostru și al întregii comunități.

Valeriu Gheorghiță, Coordonator Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinare Împotriva COVID-19

Citeste si:
Care este programul centrelor de testare COVID din București
Care este programul centrelor...

Până în prezent, 25 de companii din diverse sectoare de activitate (servicii de sănătate, financiar, IT, energie, agricultură, retail, transport, producție, construcții, real estate) s-au mobilizat, ca o soluție de urgență față de situația critică pe care o traversează România. De la izbucnirea crizei sanitare în țară, peste 50.000 de persoane și-au pierdut viața în lupta cu virusul.

Ne bucurăm că ajungem în 3 dintre județele în care ne desfășurăm activitatea, acolo unde comunitatea locală este formată din oameni de-ai noștri.

Ondrej Safar, CEO CEZ România

Oamenilor le lipsește încă informația corectă, iar societatea este cuprinsă de un bombardament de mesaje neverificate, din surse incerte. Asistăm la o epidemie de neîncredere și de știri false, periculoase, care trimit oamenii în secțiile ATI. Pe acestea trebuie să le combatem.

Citeste si:
COVID 26 ianuarie | Care sunt județele cu cele mai mari rate de...
COVID 26 ianuarie | Care sunt...

Ionuț Stanimir, expert Marketing și Comunicare, inițiator al apelului la mobilizare

Înainte de lansarea campaniei, a fost realizat un studiu național despre percepția publică asupra vaccinării. Cercetarea a fost întreprinsă în luna octombrie de către INSCOP Research în rândul a 2.800 de respondenți, dintre care 900 de persoane nevaccinate. Mai jos, câteva dintre concluziile desprinse în urma interviurilor cu persoanele nevaccinate. Aceste rezultate au arătat și direcția în care a fost abordată campania de comunicare.

  • 80% VOR SĂ AFLE MAI MULTE DATE DESPRE VACCIN
  • 72% SPUN CĂ SE VOR VACCINA DUPĂ CE VOR AFLA MAI MULTE DESPRE VACCIN
  • 70% SE VOR VACCINA DACĂ AUD MAI MULȚI DOCTORI VORBIND
  • 57% AR PARTICIPA LA SESIUNI ONLINE DE INFORMARE DESPRE VACCINARE
  • 70% CRED CĂ SUNT GRAVE COMPLICAȚIILE CARE POT APĂREA POST-COVID
  • 65% SUNT ÎNGRIJORAȚI DE CREȘTEREA NUMĂRULUI DE DECESE CAUZATE DE COVID - 19
  • 50% CRED CĂ ȘANSELE SĂ SE ÎMBOLNĂVEASCĂ SUNT MARI

În fiecare oraș, Caravana va debuta cu o conferință de presă la care vor lua parte reprezentanți din sfera medicală, medici de la spitalele din județe, medici de familie, dar și reprezentanți ai autorităților naționale și locale. În timpul Caravanei vor rula pe ecrane filme cu conținut educațional și de încurajare a vaccinării: Profesorul de Sănătate, interviuri cu medici, personal administrativ și medical, epidemiologi, personalități din industria de televiziune și showbiz, influenceri, dar și filme realizate în secțiile de Terapie Intensivă.

Citeste si:
Ce pași trebuie urmați pentru testarea COVID în centrele de recoltare
Testarea COVID în centrele de...
Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri