Franţa va extinde campania de vaccinare cu doza booster împotriva COVID-19 la persoanele de 50 de ani şi peste, începând din luna decembrie

Pentru persoanele de 65 de ani şi peste, care au fost convocate deja pentru doza booster, aceasta va deveni obligatorie pentru păstrarea certificatului verde începând de la mijlocul lui decembrie, a declarat Macron într-un discurs televizat, potrivit Agerpres.

Macron le-a transmis celor care nu s-au vaccinat încă: 'Vaccinaţi-vă. Vaccinaţi-vă ca să vă protejaţi. Vaccinaţi-vă ca să trăţi normal'.

Preşedintele Macron a mai spus că Europa trece printr-un al cincilea val de infectări şi că în Franţa există o creştere alarmantă a ratei de incidenţă şi a numărului de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19.

Franţa a raportat marţi 12.476 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai ridicat nivel consemnat după 8 septembrie.

Francezii s-au îngrămădit deja să se programeze

Numărul programărilor făcute pe platformele de vaccinare anti-COVID-19 din Franţa a crescut spectaculos, după ce preşedintele Emmanuel Macron a anunţat o serie de măsuri pentru a-i determina pe rezidenţii vârstnici să se vaccineze cu doze de supra-rapel ("booster"), informează miercuri DPA.

Aproape 150.000 de francezi şi-au făcut programări pentru doza "booster" doar în ziua de marţi pe Doctolib, au anunţat miercuri reprezentanţii acestei populare platforme online franceze.

Rezidenţii francezi vor trebui să prezinte acest document, o dovadă a trecerii prin boală sau un test COVID-19 cu rezultat negativ pentru a putea să meargă la restaurante şi în baruri, să călătorească cu avionul sau cu trenul pe distanţe lungi.

Aceste măsuri se vor aplica în anumite cazuri şi în ceea ce priveşte accesul la locul de muncă.

Din decembrie, francezii de peste 50 de ani vor deveni eligibili pentru vaccinarea cu doza "booster", a adăugat Emmanuel Macron.

Într-o alocuţiune televizată marţi seară, preşedintele francez şi-a îndemnat compatrioţii să meargă să se vaccineze, avertizând totodată că pandemia de COVID-19 încă nu s-a încheiat.

Referindu-se la noua creştere a numărului de infectări din Franţa, Emmanuel Macron a făcut următoarea declaraţie: "Programaţi-vă acum. Vaccinaţi-vă ca să vă protejaţi. Vaccinaţi-vă ca să trăiţi normal".

După ce Franţa a început să administreze doze "booster" la sfârşitul lunii august, aproximativ 3,8 milioane de rezidenţi - din totalul de 7,7 milioane de persoane deocamdată eligibile - au primit deja o astfel de doză suplimentară.

Gerald Darmanin, ministrul francez de Interne, a anunţat miercuri că Poliţia va opera verificări stricte pentru a se asigura că noile măsuri vor fi respectate.

Rata de incidenţă la şapte zile din Franţa - numărul infectărilor înregistrate la 100.000 de persoane într-o săptămână - este în prezent de aproape 75.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri