MedLife anunță reluarea procesului de achiziție a Spitalului OncoCard Brașov, unul dintre cele mai importante centre de diagnostic și tratament oncologic din România, prin semnarea contractului de preluare a 100% din acțiunile grupului. Potrivit reprezentanților MedLife, discuțiile pentru preluarea OncoCard au fost inițiate încă de la finalul anului 2019, însă au fost amânate în contextul pandemiei de COVID-19 și reluate anul acesta.

În prezent, tranzacția de preluare a Spitalului OncoCard este derulată de către Policilnica de Diagnostic Rapid, prima companie preluată de către Grupul MedLife ca urmare a unui proces de achiziție. Odată cu definitivarea tranzacției și integrarea în cadrul Grupului MedLife, compania a ajuns în top 10 operatori medicali la nivel național.

De mai bine de zece ani aducem alături de noi medici antreprenori din întreaga țară pentru a dezvolta capitalul românesc. Astăzi, dincolo de faptul că am reușit să dezvoltăm cea mai mare comunitate de antreprenori români din sectorul medical privat, asistăm și la o replicare a strategiei noastre de achiziții la nivelul companiilor integrate în grup

Mihai Marcu, Președinte & CEO al Grupului MedLife

Semnarea contractului de preluare a spitalului OncoCard, unul dintre cei mai mari operatori din zona de oncologie la nivel național reprezintă cea mai importantă realizare a noastră, a PDR Brașov, de la înființare și până în prezent.

Retail jobs

Mihai Vârciu, medic fondator al grupului de clinici PDR Brașov, companie parte din grupul MedLife.

Înființat în 2012, Spitalul OncoCard se bazează pe un concept inovator de medicină integrativă care începe din faza de diagnosticare a pacientului oncologic și acoperă toată perioada de terapii active specifice. Unitatea medicală include ambulatoriu de specialitate, secție de chirurgie oncologică, departamentele de hematologie, radioterapie și imagistică medicală, dar și un laborator propriu, utilizat intern pentru pacienții internați.

De asemenea, OncoCard dispune de tehnologie de ultimă generație care permite realizarea de investigații imagistice de înaltă precizie, inclusiv PET/CT și scintigrafii, și tratamente țintite de tip IMRT, RapidArc sau radioterapie convențională tridimensională.

Citeste si:
Divizia de leasing a Societe Generale va plăti 4,9 MLD euro pentru...
Divizia de leasing auto a...

De la deschidere și până la momentul actual au fost facute investiții în valoare de 24 de milioane de euro în Spitalul OncoCard. La nivelul anului 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri consolidată în valoare de 56,4 milioane de lei, în creștere cu 21% față de anul 2019.

Tranzacția urmează să fie analizată de Consiliul Concurenței. Odată aprobată, aceasta poate deveni a doua cea mai importantă tranzacție a grupului MedLife din 2021, după aprobarea Neolife.

“Așa cum anunțam acționarii noștri, avem în derulare încă 2-3 tranzacții de M&A importante. Dorim să ne consolidăm prezența în afara granițelor. După mai bine de zece ani în care am fost lider național, este momentul să demonstrăm că putem deveni unul dintre liderii regionali”, a mai declarat Mihai Marcu.

Citeste si:
Start-up-ul care folosește inteligența artificială pentru radiografii
Start-up-ul românesc care...

MedLife a pornit acum aproape trei decenii și operează una dintre cele mai extinse reţele de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are una dintre cele mai mari baze de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Sursa foto: OncoCard Brașov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri