Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat că reprezintă o prioritate certificatul verde COVID şi a făcut apel la toţi parlamentarii să adopte legea în domeniu.

"Certificatul verde reprezintă o prioritate. Suntem o ţară care a avut o experienţă tragică a valului patru. Observăm că în celelalte ţări din Europa se manifestă al cincilea val. (...) Ca atare, fac apel la toţi parlamentarii să înţeleagă şi să finalizeze procesul de adoptare a legii pentru certificatul verde", a afirmat Ciucă, după ce a depus la Parlament lista cu miniştrii propuşi şi programul de guvernare, conform Agerpres.ro.

Proiectul privind certificatul verde se află în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Plenul Camerei este for decizional pentru acest proiect.

Nicolae Ciucă a prezentat și o serie de măsuri prevăzute în programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR:

  • legarea regiunilor istorice prin infrastructură rutieră și feroviară și în acelasi timp conectarea la coridoarele pan-europene
  • mărirea indemnizației sociale minimă de la 800 la 1000 de lei
  • indexarea pensiilor cu aproximativ 10%
  • pensionarii cu pensii sub 1.600 de lei vor avea un ajutor de 1.200 de lei pentru a trece peste iarnă, oferit în luna ianuarie
  • alocațiile pentru copiii cu vârsta mai mică de 2 ani vor ajunge la 600 de lei, în timp ce pentru ceilalți copii ajunge la 243 de lei
  • salariul minim brut va crește la 2.550 de lei
  • persoanele cu dezabilități vor avea a 13-a indemnizație
  • angajatorii vor putea menține un angajat cu salariul minim nu mai mult de 24 de luni

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri