Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a informat că în cursul săptămânii viitoare ar urma să devină disponibilă o hartă interactivă cu centrele de evaluare a pacienţilor COVID.

Pe această hartă ar urma să fie indicate şi toate centrele de testare, pe măsura semnării contractelor aferente de către medicii de familie.

Ministrul Sănătăţii a reamintit că a avut loc o conferinţă cu reprezentanţii Direcţiilor de sănătate publică şi ai spitalelor care pot asigura asistenţă medicală pentru pacienţii COVID, dar şi pentru cei non-COVID care suferă de boli cronice.

"Am identificat deja o listă de 160 de centre evaluare ambulatorie a pacienţilor cu forme medii, probabil, de boală. Dar, vom veni foarte repede şi cu criteriile legate de tipurile de pacienţi pe care îi vom direcţiona către aceste centre la nivel naţional. Cred că această listă se va completa şi în cursul săptămânii viitoare va fi disponibilă o hartă interactivă cu toate aceste centre, încât oamenii să ştie unde se pot adresa, pe de o parte. Această hartă interactivă va cuprinde, pe măsura semnării contractelor de către medicii de familie, şi toate centrele de testare care vor deveni operaţionale la nivelul cabinetelor de medicină de famlie", a arătat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, conform Agerpres.ro.

Serviciile din centre vor fi decontate

Rafila a subliniat că în centrele de evaluare ambulatorie nu îşi vor desfăşura activitatea doar medici de boli infecţioase, ci şi alţi specialişti. Serviciile vor fi decontate către spital ca servicii speciale. Totodată, la aceste servicii vor avea acces toate tipurile de pacienţi, indiferent dacă sunt asiguraţi sau neasiguraţi.

"Nu vă gândiţi că sunt nişte unităţi mobile pe care noi le ducem la un spital şi acolo se petrec lucrurile. Este vorba de ambulatorii integrate ale spitalelor sau de alte ambulatorii de specialitate. Ele există fizic în momentul de faţă, dar nu au fost folosite pentru acest scop în perioada anterioară. E foarte important ca pacienţii să meargă în aceste centre când nu sunt într-o situaţie critică. Sigur că dacă ai un pacient în situaţie critică îl duci direct la Unitatea de Primiri Urgenţe", a explicat el.

Alexandru Rafila a susţinut că Ministerul Sănătăţii a făcut tot ce a fost posibil pentru a asigura creşterea accesului la testarea privind infectarea cu SARS-CoV-2, reamintind că a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

"Deja am definitivat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate forma contractului care va permite plata rapidă către medicii de familie a serviciilor legate de testare. Ele vor fi sub forma unui act adiţional la cel de vaccinare pentru medicii de familie care vaccinează sau unul separat, în cazul în care medicii de familie nu optează pentru serviciu de vaccinare", a spus ministrul.

Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii are în vedere înfiinţarea unor centre de recuperare, în care să lucreze medici pneumologi şi neurologi, pentru pacienţii care rămân cu sechele după COVID-19.

"Recuperarea pacienţilor post-COVID este o problemă care necesită o abordare pe termen mediu", a menţionat el.

Sursa foto: Alexandru Rafila/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri