România a intrat deja în valul cinci al pandemiei de COVID-19, a anunțat în urmă cu o zi Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Autoritățile au anunțat primele măsuri: masca devine obligatorie peste tot, atât în aer liber cât și în spațiile închise. Doar măștile chirurgicale și cele de tip FFP 2 sunt permise, în timp ce măștile din material textil au fost complet interzise. Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a transmis că restricțiile vor fi înăsprite dacă numărul de cazuri va continua să crească într-un ritm alert.

„În mod sigur, pentru aceste restricții, care au fost făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, există mari șanse să sufere modificări. Evaluarea se va face cel puțin la două săptămâni, astfel încât să vedem care este extinderea și să vedem dacă există nevoia modificării acestor restricții. Întotdeauna, aceste restricții trebuie gândite atât din punct de vedere al sănătății publice, dar și din punct de vedere economic și social.

Nu putem privi lucrurile numai dintr-un singur punct de vedere. Dar dacă severitatea se dovedește mai mare, dacă spitalele vor fi supraaglomerate, dacă numărul de decese va fi foarte mare, sigur că atunci ne vom putea gândi la alte tipuri de restricții, cum au mai fost: circulația pe timpul nopții; acum, de pildă, și nevaccinații se pot duce la magazine. Vedem dacă ajungem din nou în acele restricții care au funcționat în valul anterior”, a declarat Adriana Pistol la Digi 24.

Restricțiile care intră în vigoare începând cu data de 8 ianuarie

  • Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 8 ianuarie 2022
  • Purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2, precizează autoritățile.

Excepțiile de la purtarea măștii chirurgicale sau de tip FFP2:

  1. Copiii cu vârsta mai mica de 5 ani;
  2. Persoanele care sunt singure în birou;
  3. Prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  4. Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  5. Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public;

Persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.

Alte restricții care intră în vigoare

  • Menținerea măsurilor în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;
  • Participarea persoanelor în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.

*De la această regulă sunt exceptați operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

  • Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.

Transmiterea comunitară cu Omicron

Deocamdată, în România, primele variante de Omicron sugerează că există o transmitere comunitară. Cel mai probabil, într-o săptămână se va putea demonstra că, pe baza secvențierilor pe realizate, această tulpină se transmite comunitar într-un mod susținut, a mai precizat secretarul de stat.

„Noi numim transmitere comunitară susținută bazându-ne pe informațiile pe care le colectăm de la cazurile secvențiate și pe care încercăm să le explicăm fie printr-o călătorie în străinătate în ultimele 14 zile, fie printr-un contact cu o persoană care a fost deja confirmată cu tulpina Omicron. Există niște focare familiale care se văd foarte clar. În momentul în care deja la un număr important - 50 la sută, să spunem, dintre cazurile secvențiate - nu mai ai niciun fel de legătură, nu poți să legi de nimic care să explice, acesta este semnalul că tulpina deja este dominantă”,a transmis Adriana Pistol.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri