Colectivul medical al departamentui chirugical de la Gral Medical Bucuresti, coordonat de Dr. Dan Mihail Nicolau, a inițiat un program de cercetare numit “Șanse pentru pacientul oncologic stadiul IV".

Acest program de cercetare își propune să evalueze posibilitățile chirurgicale pentru pacienții oncologici cu metastaze, localizate în diferite zone (pulmonare, hepatice, cerebrale s.a.m.d.), care permit extirparea tumorii primitive și a metastazelor.

Premisele acestui program sunt prezentate prin două acțiuni-realități:

1. Extirparea tumorii primitive crește determinant speranța de viață a pacientului oncologic;

2. Extirparea metastazelor pulmonare a demonstrat că speranța de viață a pacienților la care s-a extirpat tumora primitivă și metastazele este, la 5 ani, de 71% în statistica personală (68-73% în raportările altor centre). Prin comparație cu de 20-25% în raportările pacienților care nu au beneficiat de extirpările tumorale.

Achizițiile tehnice din domeniul chirurgical au făcut posibile abordările chirurgicale pentru extirparea metastazelor pulmonare multiple cu:

  • tehnologie laser;
  • tehnologie suverană pentru abordarea metastazelor multiple.

În centrul Gral Medical fiecare pacient oncologic are un program terapeutic complex, formulat de o echipă de medici numită TUMOR BORD. Tumor Bordul este format din medici oncologic (specializați în chimio și radioterapie), chirurgi (de la diferite specialități), medici specialisti în imagistică medicală, medic specialist ATI și alte specialități medicale dacă este cazul.

Gral Medical, prin departamentul de chirurgie, pune la dispoziția pacienților cel mai performant laser: Limax 120, produs de KLS MARTIN, care utilizează diode pulsatile Nd:YAG

Doctorul Nicolau Dan Mihail, medic primar chirurgie în cadrul Gral Medical, s-a evidențiat ca fiind primul medic din România (în 2013) care a reușit să implementeze și să utilizeze tehnologia laser (mai sus menționată). Acesta s-a evidențiat și în Ungaria, în anul 2016 folosind aceeași tehnologie. La momentul prezent, dr. Nicolau are la activ peste 450 de operații chirurgicale, iar experiența sa se numără printre cele mai bogate din Europa. Mai mult decât atât, acesta deține recordul mondial pentru cele mai multe metastaze pulmonare extirpate dintr-un plămân: 322, în anul 2014.

În luna februarie 2022, departamentul de chirurgie, în frunte cu dr. Nicolau, la centrul Gral Medical au efectuat extirparea concomitentă a unei tumori mamare și a metastazelor pulmonare de aceeași parte, la o pacientă care a parcurs o cură de chimioterapie inițială în Marea Britanie și care a renunțat la gesturile chirurgicale din motivele de protocol a pacienților de cancer stadiul IV. Producedura s-a efectuat printr-o abordare unică și cu anestezie unică. Această mișcare plină de curaj, a medicilor chirurgi-oncologi din cadrul Gral Medical, este realizată pentru prima dată în România și posibil și în lume.

Așadar, programul ”Șanse pentru pacientul oncologic stadiul IV” constă în crezul de a crește speranța de viață la pacienții oncologici stadiul 4 prin acțiunea medicilor specialiști de la Gral Medical - Centrul Chirurgie de a extirpa tumorile primitive și metastazele (pulmonare - cele mai frecvente, hepatice și altele din alte regiuni).

”Dr. Nicolau Dan Mihail: Consideram ca la pacientii oncologici stadiul IV, la care tehnic se pot extirpa tumorile primitive si metastazele, pulmonare (cele mai frecvente) si hepatice sau cu alte localizări, nu poate decât să crească speranța de viață a acestora.”

Specialiștii Gral Medical sunt rezervați în a considera cancer stadiul 4 vindecat, dar sunt implicați, speră alături de fiecare pacient cu suferințe oncologice și utilizează toate practicile posibile astfel încât să crească șansele de supraviețuire.

Ghidul pacientului oncologic

În ramura această medicinală suntem deseori puși în situația de a răspunde la o multitudine de întrebări, a persoanelor care fac radioterapie, chimioterapie sau care sunt diagnosticate cu patologie oncologică:

  • ”câte ședințe de chimioterapie se fac?”
  • ”după chimioterapie ce urmeaza?”
  • ”în cât timp avansează cancerul pulmonar?”
  • ”la cât timp după operație se face radioterapie?”
  • ”cât durează durerile după o ședință de chimioterapie?”

Încercăm să răspundem punctual la toate și încurajăm pacienții să pună cât mai multe întrebări medicului oncolog. Suplimentar, pentru îngrijirea pacientului oncologic și pentru o comunicare mai transparentă, pe site-ul OncoFort, am reușit să realizăm un ghid. Ghidul pacientului oncologic oferă detalii cu privire la ruta pe care subiectul trebuie să meargă și detalii despre cum să urmeze fiecare pas.

Ce înseamnă cancer stadiul 4

La modul general, cu toții știm ce înseamnă cancerul din stadiul 4, dar numai specialiștii oncologici pot răspunde amănunțit la ce înseamnă cancer stadiul 4. Boardul OncoFort edifică faptul că prezența metastazelor pulmonare, hepatice, cerebrale sau cu alte localizări plasează pacientul oncologic în stadiul IV de boală (cancer stadiu 4).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri