Aproximativ 15.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus s-au înregistrat săptămâna trecută, dublu faţă de perioada similară anterioară, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, relatează Agepres.

El a precizat că săptămâna trecută erau internaţi circa 1.000 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 86 la ATI. Dintre aceştia, 68 nu erau vaccinaţi anti-COVID.

"În săptămâna precedentă au fost înregistrate aproape 15.000 de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 2.717 dintre acestea, adică aproape 20%, sunt cazuri de reinfecţii. În unităţile sanitare de profil sunt în acest moment internate 1.410 persoane, ceea ce reprezintă 5,84% din numărul de paturi alocate conform planului de rezilienţă", a declarat Rafila.

Potrivit acestuia, în săptămâna precedentă au fost înregistrate 33 de decese la pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, dintre care 22 la bărbaţi şi 11 la femei.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că în ultimele trei săptămâni s-a înregistrat o dublare săptămânală a numărului de cazuri de COVID-19.

Retail jobs

"Număr paturi ATI - 1.847, ocupate 86. Nu avem niciun copil internat în secţiile de terapie intensivă. Din paturile alocate copiilor la nivel naţional sunt ocupate 225. Practic, în ultimele trei săptămâni am avut o dublare săptămânală a numărului de cazuri. De la aproape 4.000 la 7.700 săptămâna trecută şi acum 14.943. Este un trend aşteptat conform previziunilor INSP. Opinia noastră este că această creştere va mai dura aproape 4-5 săptămâni până la jumătate lunii august, după care numărul de cazuri se va stabiliza şi o să vedem când începe să se reducă", a explicat Alexandru Rafila.

El a spus că a crescut şi numărul deceselor, de la 16 la 33.

Potrivit ministrului, 12% din testele efectuate au fost pozitive, tulpina Omicron fiind dominantă.

"Probabil că vom atinge valuri destul de importante ale gradului de pozitivitate, dar nu corelaţi aceste valori cu gravitatea cazurilor. (...) Tulpina Omicron este dominantă şi deja au fost secvenţiate primele tulpini BA5 cele care sunt responsabile de accelerarea pandemiei la nivel internaţional", a arătat Rafila.

Citeste si:
Liechtenstein a organizat referendum privind noi restricții COVID,...
Liechtenstein a organizat...

Acesta a spus că Ministerul Sănătăţii, împreună cu CNAS, trebuie să găsească "formula de finanţare" a activităţii în weekend pentru centrele de evaluare şi tratament.

"Circuitul necesar oricărei persoane care este simptomatică - se testează la medicul de familie sau poate solicita ambulanţa. Rezultatul pozitiv determină în primul rând izolarea la domiciliu şi consultarea medicului de familie pentru situaţiile în care simptomatologia este mai evidentă la centrele ambulatorii. În cazul unor simptome mai grave la pacienţii cu comorbidităţi - spitalizarea.

Acum ne străduim într-un timp foarte scurt să operaţionalizăm împreună cu CNAS, să găsim formula de finanţare a acestei activităţi în weekend pentru centrele de evaluare şi tratament. Aceste centre trebuie să funcţioneze şi în weekend, să furnizeze servicii medicale. (...) Măsurile pentru gestionarea pandemiei înseamnă centre de testare care sunt în special la medicii de familie, dar avem testarea şi la farmacii", a mai arătat Rafila.

Citeste si:
România ar putea avea un Centru regional de excelență al OMS Europa
România ar putea avea un...

Ministrul Sănătăţii a amintit că la nivelul ţării sunt 4.320 de locuri unde se desfăşoară activitatea de testare.

Totodată, sunt funcţionale în prezent 169 centre de evaluare însă acestea "nu sunt foarte mult accesate".

"Vaccinarea se face la medicii de familie cu un total de 4.000 de medici de familie înscrişi în acest program. Evaluăm în continuare disponibilitatea de antivirale şi reechilibrăm stocurile de antivirale pe măsură ce ele sunt utilizate între spitale şi la nivelul centrelor de evaluare. (...) Am discutat cu serviciile de ambulanţă. Cu serviciul Bucureşti-Ilfov am discutat, pentru că Bucureştiul are o treime din cazuri apropo de solicitările legate de testare.

Nu au fost foarte multe solicitări către ambulanţă. (...) Pe măsură ce vom avea solicitări putem să introducem în funcţiune centrele acelea de prelevare de probe de recoltare care trimit probele pentru testare PCR alături de alte probe care pot fi prelevate de colegii de la serviciile de ambulanţă", a susţinut ministrul.

Citeste si:
Peste 30 de ambulatorii de specialitate din țară vor fi renovate...
Peste 30 de ambulatorii de...

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri F