„La ecografie mi-au spus că-i fată și chiar m-am bucurat foarte mult!” Așa își începe povestea Adina Tănase, mama Sophiei, o fetiță frumoasă și inteligentă, care le rămâne la inimă tuturor celor care o cunosc.

Bucuria și forța unei mame

Sophia s-a născut cu sindrom Down, dar și cu o malformație cardiacă gravă: canal atrioventricular comun - un defect al inimii care poate fi remediat doar printr-o intervenție chirurgicală elaborată și complexă care, dacă nu are loc în primul an și jumătate, afecțiunea se poate dovedi fatală. Sophia nu a fost operată imediat, în speranța că defectele inimii ei aveau să se atenueze în timp. Dar asta nu s-a întâmplat, iar mama Sophiei a fost anunțată că intervenția chirurgicală nu mai putea fi amânată.

„Cred că primești forță atunci. Au fost multe emoții, dar când mi s-a spus că totul a fost OK, am putut să respir ușurată”, ne povestește ea, cu voce tremurândă.

Sophia a fost operată pe 20 februarie 2020, de Prof. Tammam Youssef, Cardiochirurg la Gruppo San Donato din Milano, care își aduce aminte cu dragă inimă de ea: „Această fetiță este foarte haioasă, foarte inteligentă. Îmi aduc aminte de ea, cât era de impresionantă!

Sophia are acum cinci ani, este bine, poate să crească mare și să fie „ca mami”, așa cum își dorește. Poți vedea aici povestea ei emoționantă: Inimi care bat - Povestea Sophiei | NN

În fiecare an, în România se nasc peste 1.000 de copii cu malformații cardiace, dintre care o parte sunt operați de urgență, alții rămân în aşteptare.
Există speranță pentru copiii cu inimile bolnave!

Într-o societate normală, atunci când există un mare segment de copii care îți mor pentru că nu ai soluție în țară, trebuie găsită o soluție de sus în jos. În cazul nostru, a fost de jos în sus”, spune Dr. Alin Nicolescu, Șeful Secției de cardiologie pediatrică, Spitalul Marie Curie.

Unul dintre cele mai moderne spații medicale din România, Secția de cardiologie pediatrică de la Spitalul Marie Curie a fost construită și amenajată de Asociația Inima Copiilor între 2009 și 2011, cu sprijinul foarte multor donatori individuali. Doar din donațiile prin SMS s-au strâns atunci peste 650.000 de euro. NN sprijină această cauză încă din 2019, când a donat 100.000 de euro prin care a susținut jumătate din activitatea secției, contribuind la salvarea a 109 copii cu afecțiuni cardiace.

Citeste si:
Secția de Cardiochirurgie de la Marie Curie se extinde. Cum va arăta
Secția de Cardiochirurgie de...

În fiecare lună, aici operează medici din străinătate. În cei aproape 10 ani de când a fost încheiat acordul cu italienii de la San Donato, la Marie Curie au fost operați peste 1.500 de copii, dintre care peste 96% trăiesc. Din 2013, 140 de medici, asistenți și tehnicieni învață de la specialiștii din Italia să opereze pe inimi de copii, iar acum pot lucra fără supravegherea mentorilor. Medicii italieni continuă să revină în România, periodic.

Vorbind despre chirurgia cardio-pediatrică, Dr. Alin Nicolescu spune că aceasta este o supraspecializare care necesită și un talent special: acela de a lucra cu copiii.

„Aici, noi avem sute de cazuri operate, gradul de complexitate al operațiilor este foarte mare, dar mortalitatea globală, la noi pe centru, este sub 5%”, spune Dr. Cătălin Cârstoveanu, Șeful Secției de terapie intensivă nou-născuți, Spitalul Marie Curie. „Dar ce facem cu cei pe care nu putem să-i operăm?”, se întreabă acesta.

Citeste si:
Pacienţii cu cancer și diabet vor beneficia de noi medicamente gratuit
Pacienţii cu cancer și diabet...

Avem nevoie de bani și de oameni!

„Sunt foarte mulți copii care astăzi sunt bine pentru că au fost operați la timp. Pentru a putea să-i tratăm pe toți copiii născuți cu malformații cardiace grave avem nevoie de bani și de oameni”, spune Liana Stanciu, Voluntar Asociația Inima Copiilor.

Secția de Cardiochirurgie de la Spitalul Marie Curie poate opera acum doar 200 de copii, dar numărul copiilor care au nevoie anual de o astfel de operație este de peste 1.500. Pentru a extinde secția și a le oferi mai multor copii șansa la viață e nevoie de 3 milioane de euro.

Asociația Inima Copiilor a început strângerea de fonduri. NN donează 500.000 de euro și completează cu câte 2 euro fiecare donație individuală trimisă prin SMS, cu textul LOVE, la numărul 8844.

Lucrările vor începe în 2023 și ar putea fi gata în 2025. La final, peste 400 de copii vor putea primi o șansă în plus la o viață normală. Secția va avea o suprafață de 1.900 m2 (acum are 745 m2). Va fi pregătită și echipată o a doua sală de operații. Numărul locurilor la terapie intensivă cardiacă va crește la 15-20 (acum sunt 6), iar numărul locurilor în saloanele în care sunt îngrijiți copiii înainte și după operație va crește la 25.

Citeste si:
Wargha Enayati vrea să aibă prima cameră de gardă 24/24 pentru...
Wargha Enayati vrea să aibă...

În viață trăim multe bucurii – unele sunt mici, unele sunt mari, iar unele sunt nesfârșite! A le fi de folos celorlalți, a-i ajuta la greu este o sursă de nesfârșită bucurie.

Redirecționează către Asociația Inima Copiilor 3,5% din impozitul pe venit sau trimite un SMS cu textul LOVE la numărul 8844. Împreună, le putem reda speranța copiilor născuți cu inimile bolnave și părinților lor! Fiecare SMS înseamnă 2 euro în plus și salvează inimi de copii.

Binele tuturor depinde de ceea ce face fiecare! Donează și tu!

Sursa foto: NN

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri