Rezultatele unui nou studiu au arătat că utilizarea unor medicamente existente, mai puţin costisitoare, înainte de tratamentul standard cu chimioterapie poate reduce cu 35% riscul de deces la femeile diagnosticate cu cancer de col uterin, relatează site-ul revistei americane People, relatează Agerpres.

Descoperirile, dezvăluite recent în cadrul conferinţei Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO), au fost salutate de oamenii de ştiinţă, care le consideră un progres major în ultimele două decenii în tratarea acestui tip de cancer, raportează BBC News.

Pentru noul studiu au fost recrutate 500 de paciente cu cancer de col uterin - din cinci ţări şi cu vârste cuprinse între 24 şi 78 de ani. Jumătate dintre ele au primit noul tratament, ce a constat într-o cură de şase săptămâni de chimioterapie cu Carboplatin şi Paclitaxel, însoţită de tratamentul "obişnuit" de radioterapie, o tehnică denumită "chimioradiere", potrivit BBC News. Cealaltă jumătate, grupul de control, a primit doar tratamentul standard.

Pe baza rezultatelor studiului, după cinci ani, 80% dintre femeile care au utilizat noul tratament de chimioterapie de inducţie erau în viaţă, iar la 73% dintre ele cancerul nu mai revenise sau nu se mai răspândise, potrivit The Guardian. În schimb, dintre cele care au primit doar tratamentul standard de radioterapie, 72% erau în viaţă, iar pentru 64% dintre ele cancerul nu a revenit sau nu s-a extins.

"Chimioterapia de inducţie urmată de CRT (chimioradioterapie) îmbunătăţeşte semnificativ PFS (supravieţuirea fără progresie) şi OS (supravieţuirea generală) în cazul LACC (cancer de col uterin local avansat) şi ar trebui să fie considerat un nou standard de tratament", au concluzionat autorii studiului.

"Studiul nostru arată că această scurtă cură de chimioterapie suplimentară administrată chiar înainte de CRT standard poate reduce riscul de reapariţie a cancerului sau de deces cu 35%", a declarat medicul Mary McCormack, coordonatoarea principală a studiului realizat de UCL Cancer Institute şi UCLH, potrivit The Independent.

Ea a adăugat: "Aceasta este cea mai mare îmbunătăţire a rezultatelor în această boală din ultimii 20 de ani".

Cancer Research U.K., organizaţia caritabilă cu sediul în Regatul Unit şi care a finanţat studiul, a descris rezultatele ca fiind "remarcabile".

"Sincronizarea este totul atunci când tratezi cancerul", a declarat medicul Iain Foulkes, director executiv de cercetare şi inovare la Cancer Research U.K., potrivit The Guardian. "Simplul act de a adăuga chimioterapia de inducţie la începutul tratamentului de chimioradioterapie pentru cancerul de col uterin a dat rezultate remarcabile în acest studiu. Suntem entuziasmaţi de îmbunătăţirile pe care acest studiu le-ar putea aduce în tratarea cancerului de col uterin şi sperăm că ciclurile scurte de chimioterapie de inducţie vor fi adoptate rapid în clinici", a continuat Iain Foulkes.

Potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), în Statele Unite sunt diagnosticate anual aproximativ 11.500 de cazuri noi de cancer de col uterin, iar 4.000 dintre paciente mor în urma acestei boli. Aceeaşi agenţie americană a precizat că testele de screening şi vaccinul împotriva HPV pot ajuta la prevenirea cancerului cervical, adăugând că acest tip de cancer este foarte uşor de tratat dacă este depistat la timp.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri