MedLife, unul dintre principalii operatori din piața de servicii medicale private din România cumpără pachetul majoritar de 60% al grupului Routine Med din Tulcea.
MedLife este deja prezent în partea de sud-est a României cu puncte de recoltare, un laborator în Constanța, precum și cu trei hyperclinici în Constanța, Galați și în Brăila.
Principiul după care ne ghidăm este acela de a construi parteneriate cu fondatorii businessurilor pe care le achiziționăm, oferindu-le acestora tot know-how-ul necesar pentru a-și scala businessurile din poziția de Managing Partner al entităților medicale pe care le-au fondat (...) În ceea ce privește viitorul MedLife, vom continua să ne consolidăm prezența la nivel național si regional.
Mihai Marcu Președinte și CEO MedLife Grup
Fondat în 2010, Grupul Routine Med deține o unitate spitalicească dotată cu bloc operator, compartiment de spitalizare de zi și continuă, alături de o zonă de ambulatoriu. Pacienții din Dobrogea vor putea beneficia de peste 20 de specialități medicale și chirurgicale, inclusiv stomatologie și optică medicală. Serviciile de spital și de ambulatoriu sunt completate de cele de laborator și imagistică medicală. Potrivit reprezentanților companiei, cifra de afaceri a Routine Med de anul trecut a depășit 15 milioane de lei.