4 Mai 2012

Institutul Clinic Fundeni deschide prima banca de celule stem intr-un spital de stat



Institutul Clinic Fundeni va inaugura, saptamana aceasta, prima banca de celule stem a unei unitati sanitare de stat.

„Banca de celule stem din cadrul Institutului Clinic Fundeni asigura conditiile obligatorii pentru procesarea celulelor stem hematopoietice, atat pentru pacientii carora li se efectueaza transplant medular la Institutul Clinic Fundeni, cat si pentru donatorii voluntari ale caror celule stem vor fi procesate in banca", potrivit unei invitatii.

Infiintarea bancii vine in contextul in care Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este in curs de finalizare.

Astfel, pacientii vor avea acces la celule de la un donator neinrudit, atat din registrul national, cat si din registrele internationale, se mai arata in comunicat.

Celulele stem stau la baza formarii tesuturilor si organelor; cele hematopoietice sunt responsabile de formarea celulelor din sange (leucocite, hematii si trombocite). Celulele stem hematopoietice (de cordon ombilical) sunt folosite la tratarea unor boli grave, precum cancerul.

Pe piata locala opereaza mai multe banci private de celule stem, printre acestea numarandu-se Cord Blood Center, Banca Centrala de Celule Stem Regina Maria, Cryo-Save, Stem Sure si Biogenis.



Citeste si