3 Decembrie 2012

Perchezitii in Suceava si Arges: noua persoane suspectate de contrabanda cu tigari



Un numar de 12 perchezitii au avut loc, duminica, in judetele Arges si Suceava, la persoane suspectate de contrabanda cu tigari cu un prejudiciu de 100.000 de lei, noua suspecti fiind dusi deja la audieri, la sediul DIICOT Arges.

Potrivit anchetatorilor, zece perchezitii au avut loc in judetul Arges, iar doua in judetul Suceava, in urma acestora fiind ridicate peste 100.000 de pachete cu tigari de contrabanda, de diferite marci, fara timbru de marcaj valabil pe teritoriul Romaniei, scrie Mediafax.

Anchetatorii spun ca tigarile introduse in tara prin localitati din judetul Suceava erau comercializate in judetul Arges.

Potrivit unui comunicat al Politiei Romane, din investigatiile facute pana in prezent a reiesit ca, in perioada ianuarie - decembrie, suspectii au transportat, depozitat, distribuit si comercializat, in judetul Arges, tigari de contrabanda, obtinand venituri ilicite de peste 500.000 de lei.

Pana la ora transmiterii acestei stiri, noua persoane din Arges, suspectate de contrabanda cu tigari si constituirea unui grup organizat in vederea comiterii de infractiuni, au fost aduse la sediul DIICOT Arges pentru audieri, iar alte doua, din Suceava, urmeaza sa fie aduse.

Procurorii vor decide daca vor dispune retinerea pe baza de ordonanta pentru 24 de ore a acestora.



Citeste si