5 Septembrie 2013

Oprescu vrea referendum privind eutanasierea cainilor vagabonzi



Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anuntat astazi ca municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea cainilor vagabonzi si va face, legat de aceasta problema, "exact ceea ce vrea populatia", precizand ca a convocat o sedinta de indata a CGMB pentru vineri.

Oprescu a aratat ca, potrivit Legii referendumului nr. 3/2000, "obiectul si data referendumului local se stabilesc si se aduc la cunostinta publica cu cel putin 20 de zile inainte de ziua desfasurarii acestuia", iar "referendumul local se poate organiza intr-o singura zi, care poate fi numai duminica" (articolul 16).

Astfel, referendumul local ar putea avea loc in ultima duminica din luna septembrie sau in prima duminica din octombrie, anunta Mediafax.

Oprescu a precizat ca, in vederea organizarii referendumului, a convocat pentru vineri, la ora 12.00, Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB), in sedinta de indata.

"Problemele de interes deosebit din unitatile administrativ-teritoriale si subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, in conditiile prezentei legi, aprobarii locuitorilor, prin referendum local", potrivit articolului 13 din Legea referendumului.

Un copil in varsta de patru ani a murit, luni, dupa ce a fost atacat de caini maidanezi, in apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de sase ani, a fost muscat de un picior, dar a reusit sa fuga si sa-si anunte bunica.

Cum comentati? Cum vi se pare initiativa lui Sorin Oprescu? Veti merge la referendum? Daca nu sunteti din Bucuresti, cum ati vota?

##SURVEY_FORM_400##



Citeste si