Chiftelutele suedeze sunt, de acum, permise si pentru obezi. Suedia a devenit prima tara occidentala care a renuntat la dieta saraca in grasimi pentru una bazata bogata in grasimi, cu nivel scazut de carbohidrati, scrie Health Impact News.

Decizia vine dupa doi ani de cercetare a Consiliului suedez pentru evaluarea tehnologiilor in sanatate, in care au fost evaluate 16.000 de studii.

Dieta bogata in grasimi si cu nivel redus de carbohidrati este cunoscuta sub numele „Atkins”, despre care unii experti sustin ca este ceea ce ii trebuie unei persoane care vrea sa piarda in greutate.

Studiul sugereaza ca o dieta saraca in carbohidrati scade greutatea corpului, imbunatateste nivelul de zahar din sange si colesterolul cu densitate mare de lipopreoteine (HDL), fara efecte adverse asupra colesterolului cu densitate mica de lipoproteine (LDL).

Un aport de carbohidrati chiar mai mici (20% din totalul de calorii) ar duce la mai multe beneficii, inclusiv imbunatatirea nivelului de zahar din sange pentru persoanele obeze si diabetice si la reducerea nivelurilor de trigliceride (n.r. o forma de grasime in sange), sustine un medic scandinav pe blogul sau.

Untul, uleiul de masline, smantana si sunca nu sunt alimente daunatoare. Din contra, grasimea este cel mai bun lucru pe care cei mai multi oameni doresc sa-l piarda. In plus, nu exista legaturi intre un nivel ridicat de grasimi si bolile cardiovasculare, subliniaza acelasi medic.

Multi ani la rand, sistemul public de sanatate din Suedia a indemnat populatia sa renunte la preparatele bogate in grasimi si calorii.

Acum, sistemul de sanatate suedez indeamna diabeticii sa manance cat mai multe fructe, ceea ce inseamna o mare cantitate de zahar, si produse cu nivel mic de grasime, dar cu continut considerabil de zahar sau indulcitori artificiali.

Dieta saraca in carbohidrati a fost considerata una daunatoare si fara sustinere stiintifica.

„Nu devii gras din cauza alimentelor grase, asa cum nu suferi de ateroscleroza de la calciu si nu devii verde de la legume verzi”, sustine unul dintre expertii implicatii in realizarea studiului.

Dieta saraca in carbohidrati, dar bogata in grasimi a fost propusa de Suedia pentru a reduce obezitatea si diabetul si pentru a imbunatati sanatatea inimii. Mai mult, s-a demonstrat stiintific ca nivelul scazut de carbohidrati reduce riscul bolilor cardiovasculare si al cancerului.

Prin dieta Atkins, denumita dupa nutritionistul Robert Atkins, grasimile sunt dizolvate pentru producerea de energie, iar prin respiratie si urina sunt eliberate cetone. De asemenea, Dr. Atkins sustinea ca cetoza afecteaza productia de insulina, fapt care previne formarea unor cantitati ridicate de grasime in organism. Dupa ce organismul intra in cetoza, acesta incepe sa foloseasca grasimea pentru a produce energie, astfel, poftele pentru glucide vor disparea.

Aceasta dieta este preferata in special de cei care vor sa manance orice fara sa numere caloriile, sa scada nivelul de glucoza din sange si sa consume multa fibra. Astfel, cu timpul, pierderea in greutate va fi vizibila.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri