Aproape jumatate (47%) dintre britanici considera ca romanii si bulgarii ar trebui sa nu aiba dreptul de a trai si de a munci in Marea Britanie si nici sa pretinda beneficii de la tara lor, se arata intr-un sondaj realizat de postul de televiziune Channel 5 si publicat luni in pagina electronica, scrie Mediafax.

Intrebati daca romanii si bulgarii ar trebui sa aiba aceleasi drepturi de a munci, de a se instala si de a cere beneficii sociale in Marea Britanie ca toti ceilalti cetateni europeni (inclusiv din tari ca Polonia, Germania si Lituania), doar 25% dintre persoanele chestionate au raspuns pozitiv, in timp ce 47% au declarat ca acest lucru nu ar trebui sa se intample. Alti 18% s-au declarat in favoarea unor drepturi limitate comparativ cu cele ale altor tari UE, iar 10 la suta au raspuns ca "nu stiu".

Totodata, 42 la suta dintre britanicii chestionati au declarat ca nu ar angaja "in mod clar" un constructor roman sau bulgar pentru propria casa, daca in zona lor ar lucra unul dintre acestia. Alti 42 la suta au afirmat ca "ar putea lua in considerare" aceasta posibilitate, iar 16 la suta au declarat ca o "vor lua in mod clar in considerare".
Peste jumatate dintre cetatenii chestionati (53 la suta) cred ca imigrantii europeni veniti recent in Marea Britanie contribuie la buget intr-o proportie mai mica decat beneficiaza de sistemul de ajutoare sociale.

Britanicii considera, de asemenea, ca per total, imigratia a avut un impact negativ asupra tarii lor (56 la suta). Ei cred in proportie de 43 la suta ca imigrantii din tarile est-europene precum Polonia, Letonia si Lituania nu au adus niciun beneficiu Marii Britanii si doar 4 la suta cred ca acestia au adus bani la buget si au platit taxe. Alti 17 la suta cred ca acestia au contribuit la cresterea diversitatii culturale, iar 28 la suta cred ca au adus o etica buna a muncii si calificare pentru economia britanica.

Ei considera, de asemenea, ca cele mai mari probleme cauzate de imigranti in Marea Britanie sunt impactul negativ pe care l-au avut acestia asupra lucratorilor autohtoni in materie de salarii si locuri de munca (31 la suta), impactul asupra serviciilor (de exemplu scoli sau spitale), cu 22 la suta, solicitarea de beneficii sociale (21 la suta), cresterea infractionalitatii (8 la suta) sau efectul negativ asupra culturii britanice (5 la suta). Doar 7 la suta cred ca nu au fost probleme.

Potrivit sondajului, problema imigratiei apare drept unul dintre factorii principali care ii determina pe britanici sa vrea ca tara lor sa se retraga din UE (29 la suta). Cu toate acestea, 21 la suta declara ca ar vrea ca Marea Britanie sa se retraga din UE chiar daca nu ar fi problema imigratiei.

In plus, majoritatea persoanelor chestionate (27 la suta) sunt de acord cu politica UKIP in privinta imigratiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri