Anul 2013, al cincilea de criza, nu a adus schimbari in bine in ceea ce priveste piata muncii locale, in ciuda asteptarilor. Numarul de someri a ramas aproape neschimbat la final de an comparativ cu primele luni din 2013, in timp ce numarul persoanelor care primesc indemnizatii a crescut si, proportional, si suma platita acestora. wall-street.ro iti prezinta o radiografie cu cele mai importante cifre din sector.

In luna ianuarie 2013 numar oficial al somerilor anuntat de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca se ridica la aproximativ 513.000 de persoane. Pe parcursul urmatoarelor 11 luni numarul celor fara un loc de munca a crescut de sase ori si a scazut de cinci ori, ajungand la finalul lui 2013 la 512.333 de persoane.

Astfel, pe parcursul anului anterior 826.142 de persoane au intrat in randul somerilor, in timp ce alti 807.584 de oameni iesit din evidentele agentiilor pentru ocuparea fortei de munca. Dintre acestia doar aproximativ 320.000 si-au gasit un loc de munca la un agent economic, peste 200.000 cu contract pe perioada nedeterminata.

Numar persoane intrate in somaj in 2013

Sute de milioane, platite sub forma de indemnizatie de somaj

Si numarul persoanelor care au beneficiat de o indemnizatie de somaj a crescut pe parcursului lui 2013, cand 382.287 de someri au primit bani de la stat, fata de 369.701 persoane in 2012.

Suma totala acordata ca indemnizatie in 2013 s-a ridicat la peste 826,6 milioane de lei (187 milioane de euro), dupa ce in 2012 se plateau 765,9 milioane de lei (171,8 milioane de euro).

Cea mai mare indemnizatie de somaj platita in 2013 se ridica la 5.755 de lei pe luna, bani platiti unei persoane din judetul Botosani, care a ocupat postul de director adjunct la o societate comerciala, precizeaza ANOFM.

Pe langa indemnizatia de aproape 6.000 de lei, in 2013 au mai fost in plata alte 14 indemnizatii de peste 3.000 de lei, noua dintre acestea in Bucuresti.

Trei dintre cele 14 indemnizatii de peste 3.000 de lei au fost mai mari de 4.000 de lei, doua dintre acestea fiind platite in Capitala, iar una, in Brasov. Astfel, pe locul al doilea in topul celor mai mari indemnizatii de somaj a fost un fost director economic din Bucuresti, care a primit lunar 4.833 de lei, urmat de un fost director tehnic, tot din Bucuresti, cu o indemnizatie de 4.356 de lei, si de un fost director de program din Brasov, pentru care s-au platit lunar 4.239 de lei.

Judetele cu cei mai multi someri

In randul judetelor cu cei mai multi someri inregistrati s-au numarat pe final de an se numara Dolj - 28.229 persoane, Bucuresti - 22.070 persoane, Galati - 18.817 persoane, Teleorman - 18.664 persoane, Alba - 18.557 persoane, Arges - 18.498 persoane si Prahova - 17.812 persoane.

La polul opus, judetele cu cei mai putini someri au fost Ilfov - 3.191 persoane, Tulcea - 5.207 persoane si Giurgiu - 5.822 persoane.

Meseriile cu cei mai multi someri

La finalul lunii decembrie, ocupatiile cu cel mai mare numar de someri erau:

  • muncitori necalificati in ferme mixte - 82.726 persoane;
  • muncitori necalificati in industria prelucratoare - 65.404 persoane;
  • muncitori necalificati in lucrari publice - 36.634 persoane;
  • muncitori necalificati in constructii cladiri - 35.103 persoane;
  • manipulanti de marfa - 27.083 persoane;
  • constructori si montatori de structuri metalice - 15.246 persoane;
  • vanzatori in magazine - 9.276 persoane.

Cat reprezinta indemnizatia de somaj si cand se acorda

Cuantumul indemnizatiei de somaj este o suma acordata lunar, in functie de stagiul de cotizare, astfel:
a) 75% din salariul de baza minim brut pe tara garantat, in vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin un an;
b) suma prevazuta mai sus la care se adauga o suma calculata prin aplicarea asupra mediei salariului de baza lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferentiate în functie de stagiul de cotizare
Indemnizatia de somaj se acorda somerilor timp de:
a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin un an;
b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
Cuantumul indemnizatiei de somaj este o suma acordata lunar si in mod diferentiat, in functie de stagiul de cotizare.

Sursa foto: Angajat concediat, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri