10 Februarie 2014

Basescu despre Boc: Am fost doi parteneri extraordinari



Presedintele Traian Basescu a declarat ca el si fostul premier Emil Boc au fost "doi parteneri extarordinari", care au trecut prin "momente care ii leaga pentru totdeauna".

Despre relatia presedinte – premier s-au spus foarte multe, de multe ori umilitor pentru amandoi. Am fost doi parteneri extraordinari, in momente in care tara avea nevoie de doi barbati care sa isi asume trecerea tarii prin criza", a spus presedintele.

Basescu a amintit de "zile si nopti" de discutii cu Boc, in cautarea de solutii pentru rezolvarea crizei si de luarea unor "masuri extrem de dificile, din respect pentru romani".

"N-aveam bani pentru 300.000 de salariati (...) discutia era : reducem salariile sau trimitem oamenii in somaj. Decizia a fost una a solidaritatii. Intrebarea pe care a pus-o Emil: «Si ce facem cu ei, din ce traiesc?» Am decis sa facem o reducere a salariilor si sa nu dam pe nimeni afara", a rememorat presedintele Basescu.

Basescu a spus ca in perioada guvernului Boc, "nici PDL nu a avut curajul sa-i sustina" masurile: "Doar Gelu Visan si Elena Udrea mai sustineau la tv, in rest, toata lumea era chitita sa vada ce se intampla".

"Au fost lucruri care ne-au legat, am avut curaj cu premierul sa luam tara in spate si sa o trecem impreuna prin criza, ceea ce putini au avut curajul sa o faca in Europa, am dat posibilitatea ca tara sa reia cresterea economica. Am pus capat prin masuri dureroase dar necesare, le-am anticipat amandoi ca dificultate din punctul nostru de vedere personal", a mai spus presedintele.

"Viata ne-a adus in niste functii in care aveam responsabilitatea tarii", a spus presedintele, adaugand ca aceste momente "leaga pentru totdeauna".

Primarul de Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc a anuntat, duminica, ca s-a inscris in fundatia "Miscarea Populara".

Presedintele Basescu a facut apel la cei care au intrat in Miscarea Populara sa nu atace PDL, spunand ca "nu ei sunt adversari".



Citeste si