Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat ca a discutat, joi, cu ministrul Muncii, Mariana Campeanu, dupa ce aceasta s-a sfatuit si cu liderul PNL, Crin Antonescu, si ca i-a transmis ca nu trebuie sa demisioneze atat timp cat acuzatiile presedintelui Traian Basescu nu se bazeaza pe nimic concret.

"Dupa ce a discutat cu Antonescu, a discutat cu mine si, din punctul meu de vedere, atat timp cat acuzatiile presedintelui Basescu nu se sustin pe nimic concret, doamna Campeanu trebuie sa isi continue activitatea", a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.

Referitor la faptul ca Agentia Nationala de Integritate (ANI) s-a autosesizat in cazul ministrului, Victor Ponta a raspuns scurt : "Vedeti ? Ce vreti eficienta mai mare decat asta ?".

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat, joi seara, ca, in afara de presedintele Traian Basescu, nimeni nu i-a cerut demisia si crede ca trebuie sa ia o decizie pentru ea si familie, in conditiile in care nu se simte vinovata, dar risca sa nu isi mai poata face treaba din cauza stresului.

Ministrul Muncii a declarat ca a avut discutii cu presedintele PNL, Crin Antonescu, dar si cu premierul Victor Ponta, fara sa i se ceara sa isi dea de demisia.

"In afara de presedinte, nu mi-a cerut nimeni demisia. Eu am fost astazi si am avut o discutie cu domnul Antonescu, doamna Pocora nu a fost acolo. Au fost alte persoane de fata, care pot sa ateste acest lucru. Nu mi-a cerut demisia. Eu m-am dus si am spus ca sunt intr-o situatie foarte dificila. Nu imi pot permite sa imi dau demisia pentru ca nu ma simt cu nimic vinovata, nici profesional, nici legal, nici de alta natura. In acelasi timp, sunt si eu un om uzat, lucrez 12 - 14 ore pe zi, plus problemele de acasa si nu mai pot face fata, nu la faptul ca sunt in atentia presei, ci faptul ca nu ma mai pot concentra si nu imi mai pot face atributiile de serviciu. Si, in conditiile astea, nu stiu daca mai pot sa raman", a declarat ministrul Muncii, la Romania TV.

Mariana Campeanu a precizat ca a discutat cu Crin Antonescu in termeni de a-si da demisia, pentru ca nu mai poate face atributiilor din cauza stresului si linsajului la care este supusa, sau a se lupta in continuare.

"Si domnul presedinte mi-a spus asa: «Daca sunteti in stare sa va luptati, luptati-va! Daca luati o alta decizie, sa stiti ca eu va sustin in orice decizie luati.» Acestia au fost termenii", a explicat demnitarul.

Intrebata daca totusi Antonescu nu a sfatuit-o sa isi dea demisia, Campeanu a precizat "M-a sfatuit, daca mi-a zis: «Daca nu mai puteti sa rezistati, demisionati! Eu va sustin in orice decizie luati!»".

Ea a mai spus ca, dupa discutia pe care a avut-o cu presedintele PNL, a fost sa discute si cu premierul Victor Ponta, caruia i-a relatat si despre discutia cu Antonescu, si i-a prezentant aceeasi situatie.

"Mi-a spus: «Nu este cazul sa iti dai demisia, dar pana la urma e o hotarare personala.»", a mai spus ministrul.
Intrebata ce a decis in privinta demisiei, Mariana Campeanu a precizat ca nu a decis nimic.

"Sunt in aceeasi dilema: daca eu spun acum «Imi dau demisia», toata lumea zice «E vinovata. De aia isi da demisia». Dar daca eu maine, poimaine si luni, din cauza acestui stres, nu sunt in stare sa ma concentrez si gresesc la servici, cine raspunde? Am sa-mi strang familia, o sa luam o decizie impreuna. Nu mai are nicio impaortanta nici ce se intampla in media, nici ce se intampla in Guvern, nici ce se intampla in partid. De data asta cred ca trebuie sa iau o decizie pentru mine si pentru familia mea. Atata mizerie nu mi-am inchipuit", a concluzionat Campeanu.

Ministrul Mariana Campeanu i-ar fi dat sotului sau, in 2005, cand conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie si indemnizatie de insotitor, in urma incadrarii in gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate in baza unor "acte neclare si diagnostice discutabile", afirma Centrul de Investigatii Media.

Demnitarul afirma ca materialul de presa despre pensionarea sotului sau a avut "drept unic scop denigrarea" ei si a familiei, printr-un demers "nedeontologic si nesustinut de dovezi concrete", adaugand ca analizeaza posibilitatea de a da in judecata autorii.

Presedintele Traian Basescu a declarat, marti seara, ca face apel la ministrul Muncii, Mariana Campeanu, sa-si prezinte demisia daca stie ca sotul ei nu este invalid si nu are niciun handicap care sa il incadreze in gradul intai de invaliditate.

Premierul Victor Ponta a afirmat ca o va sustine pe Mariana Campeanu in postul de ministru al Muncii atat timp cat presedintele Traian Basescu nu argumenteaza cu dovezi acuzatiile la adresa acesteia, precizand ca isi apara in aceste conditii toti ministrii.

Purtatorul de cuvant al PNL, Cristina Pocora, a declarat ca presedintele PNL Crin Antonescu i-a recomandat ministrului Muncii, Mariana Campeanu, sa analizeze posibiltatea demisiei din functie ca urmare a scandalului privind pensionarea sotului acesteia.

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a inceput verificarea unui posibil conflict de interese in cazul ministrului Muncii, Mariana Campeanu, in urma unei sesizari pe care a primit-o de la Centrul de Investigatii Media.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri