Arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu, a declarat marti, la conferinta "Cities of Tomorrow", ca majoritatea bucurestenilor sunt "carcotasi, nihilisti si nu-si iubesc si ingrijesc orasul", iar in zona politica nu exista coeziune intre politica centrala si cea locala.

"Nu imi place mentalitatea majoritatii bucurestenilor, pentru ca sunt carcotasi si nihilisti si nu-si iubesc si ingrijesc orasul, iar in politica pentru Bucuresti, nu-mi place ca nu exista o coeziune intre politica centrala si cea locala. Orice capitala, care inseamna inima unei tari, trebuie intotdeauna sprijinita si guvernamental", a spus Gheorghe Patrascu, intrebat ce are de reprosat cetatenilor si zonei politice.

In ce priveste dezvoltarea Capitalei, Gheorghe Patrascu a spus in urmatorii zece ani, in Bucuresti nu se pot schimba foarte multe, insa s-ar putea schimba calitatea spatiului public. "In urmatorii zece ani, nu se pot schimba foarte multe in Capitala, insa s-ar putea schimba calitatea spatiului public. Trebuie asigurate 5.000 de locuri de parcare in zona centrala, sa se rezolve o mare parte din problema traficului si trebuie redat spatiul public pietonilor, respectiv trotuarele si pistele pentru biciclete. Avem un modest model inceput pe Calea Victoriei", a spus Gheorghe Patrascu, la conferinta "Cities of Tomorrow", organizata de Camera de Comert si Industrie Romano-Germana, potrivit Mediafax.

Arhitectul sef al Capitalei a precizat ca pentru imbunatatirea calitatii spatiului public trebuie puse in valoare anumite zone care in prezent sunt abandonate si a dat ca exemplu zona Antim, zona din spatele Tribunalului, din spatele Bibiliotecii Nationale.

Citeste si:
Oprescu, nemultumit de "nesimtitii" din Capitala: Bucurestenii sa...
Oprescu, nemultumit de...

Patrascu a mai spus ca in procesul de dezvoltare, orasul "nu a profitat suficient de pozitia geo-strategica pe care o are, respectiv apropierea de unul dintre cele mai mari orase ale Bulgariei, orasul Ruse". el a precizat ca cel mai important obiectiv pentru dezvoltarea sudului orasului il reprezinta conectarea cu Dunarea, respectiv cu nordul Bulgariei, cu orasul Ruse.

"Bucurestiul nu profita de faptul ca Ruse, care este al patrulea oras al Bulgariei, este situat la 60-70 de kilometri, fiind in mod natural atras de zona aceasta, iar noi nu facem nimic sa-i incurajam pe bulgari sa foloseasca, de exemplu, aeroportul din Bucuresti sau serviciile din Capitala, ceea ce este un lucru foarte natural care se intampla in Europa", a spus arhitectul sef al Capitalei, care a dat ca exemplu trecerea dintre Franta si Germania, unde nu se sesizeaza nicio diferenta in momentul traversarii granitelor.

Bucuresti

Sursa foto: Parcul Carol din Bucuresti/Shutterstock.com

Citeste si:
O lucrare de Petrascu, estimata la 35.000 de euro, va fi scoasa la...
O lucrare de Petrascu,...

In ceea ce priveste investitiile in Capitala, Patrascu a spus ca este nevoie de o "mediana" care sa satisfaca nevoia de investitie si atractivitate din punct de vedere al calitatii spatiului vietii si al spatiului public. In acest sens, arhitectul sef al Capitalei a aratat ca, pentru obtinerea acestei mediane, este nevoie de vointa politica si de constientizarea problemelor in lumea politica, precizand ca in foarte multe din zonele specializate ajung persoane "care nu au nicio legatura cu domeniul".

Din punct de vedere al dezvoltarii arhitecturale, Gheorghe Patrascu a spus ca Bucurestiul s-a dezvoltat "modest".
"Nici nu putea sa se dezvolte altfel, pentru ca nu exista premise create, calitatea arhitecturala fiind putin apreciata sau apreciata doar de o minoritate si in orice caz putin apreciata de politicieni", a mai spus Patrascu.

Sursa foto: Ateneul Roman/Shutterstock.com

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri