Pana la jumatatea lunii iunie a acestui an, in Romania se desfasoara Festivalul Italian ce isi propune sa creeze o ocazie care sa permita romanilor sa cunoasca si sa achizitioneze cele mai bune produse “Made in Italy”.

Din pozitia de organizator, ICE – Agentia Italiana pentru Comert Exterior, cu sprijinul Ambasadei Italiei, si-a propus sa reinnoiasca si sa extinda continutul Festivalului Italian, aflat deja la cea de-a sasea editie, cu un profil promotional care acum cuprinde mai multe sectoare de activitate decat în anii trecuti.

Din 15 mai si pana in 17 iunie, publicul si operatorii din sector au putut aprecia gustul si frumusetea reprezentate de mai mult de 100 de marci de amenajari interioare si design, moda si cele mai bune produse alimentare italiene in peste 500 de magazine, restaurante si cele mai importante lanturi de retail precum Carrefour, Metro si Mega Image. Totul la preturi reduse, intr-un cadru festiv cu animatii si muzica, degustari, demonstratii culinare si alte surprize.

Festivalul Italian nu inseamna doar promotii realizate cu scopul de a stimula vanzarile. Eventimentul are si un scop educativ pentru gusturile consumatorilor, prin intermediul degustarilor de produse italiene si cooking shows, organizate in timpul promotiilor din lanturile de retail.

Mai mult decat atat, in acest an ICE a organizat si o prezentare cu degustare de vinuri si alte produse alimentare Made in Italy adresata cu precadere sectorului horeca (principalul canal de distributie a vinurilor si produselor agroalimentare de calitate superioara), dar si altor canale de distributie (lanturi de retail, comert specializat, etc.). Evenimentul, care s-a desfasurat pe 3 iunie, s-a bucurat de prezenta atat a 11 producatori italieni de vinuri reprezentand mai multe regiuni viticole italiene, cat si a 9 dintre cei mai mari importatori locali. La aceasta initiativa au participat 150 de specialisti din sectoarele implicate. Raporturile comerciale demarate in timpul manifestarii au sanse mari sa se finalizeze cu introducerea pe piata a vinurilor celor mai multe dintre fabricile prezente.
Editia din acest an a marcat intrarea in tematica Festivalului, a unui sector nou, si anume sectorul editorial, de un mare impact atat comercial cat si cultural.

ICE – Agentia Italiana pentru Comert Exterior continua cu nou impuls activitatea sa de sprijin si asistenta pentru firmele italiene. Acestea raspund cu promptitudine, astfel ca noi investitori intra in mod constant pe piata locala. In primele 4 luni ale anului 2014 peste 850 de firme cu capital italian au fost inregistrate in Romania.

Romania a fost dintotdeauna si este inca una dintre principalele piete pentru importurile si exporturile noastre. Investitiile italiene acopera toate sectoarele de activitate, de la sectorul manufacturier traditional pana la cel agroindustrial, incluzand sectoare precum cel al infrastructurii, transporturilor si energiei. Prin urmare, Italia se dovedeste a fi un partener decisiv, al doilea in plan comercial si prima tara ca numar de societati inregistrate – 37.880, cu 1,7 miliarde de euro capital subscris, aproximativ 19% din totalul societatilor cu capital strain inscrise in Romania. In primele doua luni ale anului 2014, schimburile comerciale intre tarile noastre au inregistrat valoarea de 1,9 miliarde de euro, in crestere cu 6,6% fata de aceeasi perioada a anului 2013. Asta inseamna ca Italia vrea sa investeasca in Romania deoarece crede in potentialul acestei tari, venind in permanenta cu noutati pentru consumatorii cu gusturi din ce in ce mai sofisticate, dorind in acelasi timp se faca din ce in ce mai cunoscuta”, a spus Luca Gentile, Directorul Ageniei – ICE în România.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri