24 Iunie 2014

Curtea de Apel a suspendat Legea cainilor vagabonzi



Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a suspendat executarea normelor de aplicare a OUG nr. 155/2001 privind gestionarea cainilor fara stapan, modificata prin Legea nr. 258/2013, la cererea Vier Pfoten, un ONG din Austria, decizia nefiind definitiva.

Vier Pfoten a cerut CAB suspendarea mai multor prevederi, pe care le considera nelegale, din HG nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG nr. 155/2001 privind gestionarea cainilor fara stapan, urmand sa ceara si anularea unor prevederi din hotarare sau a actului normativ, a declarat pentru Mediafax avocatul care reprezinta fundatia pentru protectia animalelor, Alexandra Cicodeica.

Normelor metodologie aprobate prin HG nr. 1059/2013 pun in aplicare prevederile Legii nr. 258/2013, care modifica si completeaza OUG nr. 155/2001 privind gestionarea cainilor fara stapan. Potrivit legii adoptate anul trecut, caini fara stapan adaposturile publice pot fi eutanasiati, prin decizie a autoritatii locale, daca nu sunt revendicati sau adoptati, dupa un termen de 14 zile lucratoare.

CAB a hotarat, pe 20 iunie, suspendarea executarii HG nr. 1059/2013, pana cand se va pronunta asupra unei cereri de anulare, a mai spus avocatul.

Decizia CAB nu este definitiva si poate fi atacata in cinci zile de la comunicare.

Astfel, in urma unei decizii definitive privind suspendarea executarii HG nr. 1059/2013, autoritatile locale nu vor mai putea aplica prevederile Legii nr. 258/2013, intrucat aceasta nu va mai avea norme metodologice de aplicare in vigoare.

Vier Pfoten aminteste ca Legea nr. 258/2013 "a intrat in vigoare in octombrie 2013, ca urmare a tragicului incident in care un copil si-a pierdut viata dupa ce a fost atacat de caini". Normele de aplicare a legii au fost emise in decembrie 2013, putand fi aplicata eutanasierea, ceea ce s-a si intamplat in mai multe orase, inclusiv in Capitala.

Potrivit Vier Pfoten, normele de aplicare cuprind mai multe prevederi care contrazic legea, cea care de fapt primeaza.

"Spre exemplu, potrivit acestor norme, autoritatile locale puteau delega managementul cainilor fara stapan unor companii private. Acest lucru deschidea poarta pentru conflicte de interese si deturnarea banilor publici. Un alt exemplu: accesul publicului in adaposturile publice era restrictionat, fapt ce a descurajat semnificativ adoptiile si a stimulat abuzurile personalului din adaposturi", spune Gabriel Paun, coordonator de campanii al fundatiei.



Citeste si