24 Noiembrie 2014

Un nou cutremur in Vrancea, cu magnitudinea de 2,7 grade pe scara Richter



Un nou nou cutremur in Vrancea, cu magnitudinea de 2,7 grade pe scara Richter, s-a produs la ora 12.16, acesta fiind al cincilea seism de minimum 2,5 grade inregistrat dupa cel de 5,7 grade de sambata seara, potrivit Institutului National de Fizica Pamantului (INFP), scrie Mediafax.

Seismul de 2,7 grade a avut loc la adancimea de 30 de kilometri. Primele patru replici ale cutremurului de 5,7 grade au avut magnitudinile de 2,8, 3,1, 2,5 si 2,7 pe Richter.

Seismul de 5,7 grade de sambata a avut loc la ora 21.14, la adancimea de 39 de kilometri, fiind cel mai mare, ca magnitudine, inregistrat in Romania in ultimii 10 ani. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrica a fost afectata, sambata seara, in mai multe localitati din judetul Galati. Serviciile de ambulanta din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panica, iar functionarea unor retele de telefonie mobila a fost afectata temporar.

Cutremurul a fost resimtit si in Republica Moldova si Bulgaria. Directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat ca seismul de 5,7 grade a fost unul oarecum atipic pentru zona Vrancea, din punct de vedere al adancimii mici la care s-a produs si din acest motiv a fost resimtit relativ puternic. "De regula, in aceasta zona seismica avem cutremure de adancimi de 90 pana la 140 de kilometri", a explicat Ionescu.



Citeste si