9 Decembrie 2014

Stresul impachetarii bagajelor a trecut: Fugu, valiza care isi mareste dimensiunile, iti vine intr-ajutor [VIDEO]



Cu totii trecem prin stresul impachetarii bagajelor - nu stim sa ne limitam si mereu dorim sa punem cat mai multe lucruri cu noi. Doar ca un carry-on este mult prea mic, iar o valiza este uneori mult prea mare pentru nevoile noastre. Tocmai de aceea va prezentam, potrivit Huffington Post, valiza Fugu, care se adapteaza nevoilor tale.

Nu te mai ingrijora in privinta bagajelor. Cei de la Fugu Luggage au creat fix ceea ce iti trebuia pentru orice calatorie: o geanta care se adapteaza nevoilor tale, mai precis, este gonflabila.

Fugu este creatia lui Isaac Atlas, iar numele este inspirat de la specia de peste, care se gaseste pe coasta Japoniei, supranumit pestele gonflabil, datorita faptului ca se umfla in dimensiuni cand se simte amenintat. Aceasta valiza este raspunsul la intrebarea generala pe care toti calatorii o au: ce fel de geanta sa imi iau, valiza mare sau geanta de umar?

Geanta se mareste si ia proportiile unei valize incapatoare in mai putin de un minut, iar datorita compartimentelor incluse, toate lucrurile vor fi bine organizate inauntru. Valiza diminueaza socurile, asa ca nu trebuie sa iti faci griji pentru lucrurile tale din bagaj atunci vor fi aruncate de catre muncitorii din aeroport. Fugu este inca in stadiul strangerii de fonduri pe Kickstarter, dar deja s-a strans suma de 50.000 de dolari si ne putem astepta ca aceasta inventie sa devina realitate cat de curand.



Citeste si