22 Decembrie 2014

Rata somajului in noiembrie a fost de 5,18 la suta, numarul somerilor a ajuns la 468.849



Rata somajului in luna noiembrie a crescut cu 0,05 puncte procentuale fata de octombrie, ajungand la 5,18 la suta, 468.849 de persoane fiind inregistrate ca someri, informeaza Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Potrivit ANOFM, rata somajului din luna noiembrie a fost cu 0,42 puncte procentuale mai mica fata de cea din perioada similara a anului trecut.
Numarul somerilor inregistrati la agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca a crescut cu 5.220 de persoane in noiembrie fata de octombrie, ajungand la 468.849 de persoane. Rata somajului masculin a crescut de la 5,49 la suta in octombrie la 5,57 la suta in noiembrie, iar cea a somajului feminin, de la 4,71 la suta la 4,74 la suta, scrie Mediafax.

Cei mai multi someri, respectiv 124.589, sunt in categoria de varsta 40-49 de ani. Alti 99.361 de someri au intre 30 si 39 de ani, 81.008 au sub 25 de ani, 67.039 au peste 55 de ani, 59.178 au intre 50 si 55 de ani si 37.674 au varsta cuprinsa intre 25 si 29 de ani.

"Referitor la structura somajului dupa nivelul de instruire, somerii fara studii si cei cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional au ponderea cea mai mare in totalul somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca (74,08 la suta). Somerii cu nivel de instruire liceal si postliceal reprezinta 20,32 la suta din totalul somerilor inregistrati, iar cei cu studii universitare, 6,41 la suta", informeaza ANOFM.

Cele mai ridicate niveluri ale ratei somajului au fost in judetele: Vaslui (10,95 la suta), Teleorman (10,63 la suta), Mehedinti (9,81 la suta), Buzau (9,53 la suta), Galati (9,13 la suta), Dolj (9,05 la suta), Olt (8,17 la suta) si Dambovita (7,77 la suta). Din totalul somerilor inregistrati, 130.046 au fost indemnizati si 338.803 neindemnizati. Numarul somerilor indemnizati a crescut cu 3.125 in noiembrie fata de octombrie, iar al celor neindemnizati, cu 2.095.

Sursa foto: Angajat concediat, Shutterstock.com



Citeste si