16 Februarie 2015

Iohannis, dupa atacurile teroriste din Copenhaga: toleranta fata de credintele religioase trebuie respectata



Presedintele Klaus Iohannis condamna ”cu fermitate” atacurile teroriste de la Copenhaga, aratand ca, dupa atentatele din luna ianuarie, de la Paris, sunt vizate din nou libertatea de expresie si diferentele religioase, si ca toleranta fata de credintele religioase ale popoarelor trebuie respectata.

”Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, condamna cu fermitate atacurile teroriste de aseara, de la Copenhaga. Actiunile teroriste au inceput la un centru cultural, in cursul unei dezbateri privind islamismul si libertatea de expresie, si au continuat in apropierea unei sinagogi din centrul capitalei daneze. Dupa atentatele din luna ianuarie, de la Paris, sunt vizate din nou libertatea de expresie si diferentele religioase”, se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, scrie Mediafax.

Administratia Prezidentiala mai transmite ca ”Romania isi reafirma sprijinul fata de lupta impotriva terorismului si fata de masurile europene de combatere si descurajare a oricaror tentative de terorism”. ”In acelasi timp, toleranta fata de credintele religioase ale popoarelor trebuie sa fie respectata si cultivata atat in presa cat si in discursurile publice”, se mai precizeaza in comunicatul de presa.

MAE considera ca atacurile teroriste din Danemarca sunt inacceptabile pe teritoriul UE si lipsite de justificare

MAE condamna atacurile teroriste din Danemarca si considera ca astfel de acte violente sunt inacceptabile comise pe teritoriul UE, ministrul Bogdan Aurescu apreciind ca ele sunt lipsite de justificare si intaresc si mai mult angajamentul de a lupta impotriva terorismului international. Potrivit unui comunicat, Ministerul Afacerilor Externe condamna "cu fermitate" atacurile teroriste din Danemarca, comise sambata, si transmite condoleante familiilor celor care si-au pierdut viata in urma acestora. MAE considera ca "astfel de acte violente inacceptabile comise pe teritoriul Uniunii Europene constituie un atac la adresa valorilor europene fundamentale".

"Asemenea atacuri de o gravitate deosebita si lipsite de orice justificare ne intaresc si mai mult angajamentul de a lupta impotriva terorismului international si a extremismului. In aceste momente dificile, exprim, in numele meu si al Ministerului Afacerilor Externe, solidaritatea fata de Danemarca si poporul danez", a declarat ministrul de Externe Bogdan Aurescu, potrivit comunicatului.

O persoana a fost ucisa, iar alte doua ranite sambata dupa-amiaza, intr-un atac armat asupra unui centru cultural-cafenea in care avea loc o dezbatere in capitala daneza. Intr-un al doilea atac, comis in noaptea de sambata spre duminica, un barbat evreu a fost ucis, iar doi politisti au fost raniti in apropierea principalei sinagogi din Copenhaga. Politia a anuntat ca inregistrari ale camerelor de supraveghere sugereaza ca barbatul pe care l-a ucis duminica dimineata a comis ambele atacuri si ca nu sunt implicate alte persoane. "Presupunem ca acelasi vinovat se afla in spatele ambelor incidente si presupunem totodata ca... vinovatul impuscat de catre echipa de interventie a politiei este persoana din spatele ambelor asasinate", a declarat Torben Molgaard Jensen, seful politiei daneze, intr-o conferinta de presa. El a anuntat ca politia isi va pastra prezenta importanta in capitala daneza. Nivelul alertei la Copenhaga a fost ridicat dupa cele doua atacuri armate, potrivit unui corespondent BBC.



Citeste si