16 Aprilie 2015

Ouale, mai ieftine cu 20% in ferme, dar magazinele nu au scazut pretul



Pretul oualor a scazut la ferme cu circa 20% in perioada 1 martie - 10 aprilie, de la 0,3 lei la 0,24 lei, dar reducerile nu se regasesc si in magazine, care nu vor sa piarda din profituri, a declarat Ilie Van, presedintele Uniunii Nationale a Crescatorilor de Pasari din Romania.

"In fiecare an, ouale se ieftinesc din luna martie, cand incep sa oua si gainile taranilor si creste oferta pe piata", a spus Van.
El a adaugat ca pretul oualor a scazut cu 20% in intervalul 1 martie - 10 aprilie, de la 0,3 lei la 0,24 lei, scrie Mediafax.

"In magazine nu se regasesc, insa, aceste reduceri de preturi, pentru ca nu vor sa piarda din profituri", a afirmat Van. Potrivit acestuia, pretul mediu cu care se vinde un ou in magazine este 0,45-0,5 lei.

Van a mai spus ca atunci cand ouale se scumpesc in toamna, dupa ce gainile taranilor inceteaza productia, magazinele cresc preturile.

La nivel national se vand anual in jur de 1,8 miliarde de oua doar din ferme, pentru care romanii platesc in magazine aproximativ 200 de milioane de euro, potrivit datelor Uniunii Nationale a Crescatorilor de Pasari din Romania.



Citeste si