30 Noiembrie 2015

Lucian Bute a fost invins de James DeGale in meciul pentru centrura



Pugilistul Lucian Bute a fost invins de James DeGale, prin decizia unanima a arbitrilor, intr-un meci disputat la Quebec, britanicul ramanand astfel detinator al centurii de campion IBF la categoria supermijlocie.

Arbitrii-judecatori au decis victoria lui DeGale, cu scorul de 117-111, 116-112, 117-111, publicul canadian fluierand copios la aflarea deciziei. Sustinut frenetic de fanii de la Centre Videotron din Quebec, Bute a intrat in ring acompaniat de acordurile melodiei "Where the streets have no name" a trupei U2, potrivit Mediafax.

Lucian Bute a mai boxat de patru ori la Quebec si spera ca a cincea oara sa-si recupereze centura pe care a detinut-o mai bine de patru ani si jumatate, intre octombrie 2007 si mai 2012. Unul dintre succesele lui cele mai importante a fost la 5 noiembrie 2011, cand l-a invins pe Glen Johnson, in sala Colisee Pepsi, in fata a peste 15.000 de spectatori.

In varsta de 29 de ani, campionul olimpic de la Beijing, James DeGale (21 de victorii, o infrangere, 14 KO), a intrat in posesia centurii IBF, in luna mai, la Boston, dupa ce l-a invins pe americanul Andre Direll. Centura a fost detinuta de Carl Froch, fiind pusa in joc dupa retragerea britanicului.

Singura infrangere a lui DeGale a fost in 2011, in meciul cu George Groves. Lucian Bute a detinut si el centura IBF, pe care a pierdut-o in favoarea lui Carl Froch, in mai 2012. Bute, 35 de ani, 32 de victorii, doua infrangeri, 25 KO, a boxat ultima data in august, cand l-a invins, la Montreal, pe italianul Andrea Di Luisa.

Sursa foto: Mediafax Foto



Citeste si