15 Ianuarie 2016

Perchezitii in judetele Bacau, Buzau si Galati, la suspecti de inselaciune prin metoda "Accidentul"



Politistii brasoveni fac, joi, perchezitii la sapte adrese din judetele Bacau, Buzau si Galati, la persoane suspectate de inselaciuni prin metoda "Accidentul", cu un prejudiciu de peste 40.000 de lei, gruparea fiind coordonata din Penitenciarul Galati,

Dosarul a fost deschis de politistii brasoveni, chiar daca suspectii sunt din alte judete, dupa ce un pensionar din Brasov a fost pacalit prin metoda "Accidentul" , conform Mediafax.

La actiunea de joi participa 70 de politisti din Brasov si judetele Bacau, Buzau si Galati, care vor pune in executare cinci mandate de aducere.
In perioada octombrie 2015 - ianuarie 2016, politistii brasoveni, sub coordonarea Parchetului de pe linga Judecatoria Brasov, au desfasurat actiuni pentru probarea activitatii infractionale a unui grup care ar fi inselat mai multe persoane prin metoda "Accidentul" si a provocat un prejudiciu total de peste 40.000 de lei, profitand de naivitatea unor persoane, in principal pensionari.

"Grupul era format din persoane detinute intr-un penitenciar si complici din afara, care contactau victimele telefonic, prezentindu-se drept procuror, politist sau avocat si le aduceau la cunostinta faptul ca o ruda a lor sau o cunostinta ar fi fost implicata intr-un accident de circulatie si au nevoie urgent de o suma de bani, pentru a scapa de inchisoare. Sumele de bani solicitate astfel erau trimise pe numele complicilor, prin mandate postale sau companii de servicii financiare prin transfer de bani", a spus comisarul- sef Liviu Naghi, purtatorul de cuvant al Politiei Brasov.

Activitatile desfasurate in acest dosar penal au beneficiat de sprijinul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale.Acesta este al doilea dosar de acest fel deschis de politistii brasoveni in ultimele luni, dupa ce, in octombrie 2015, au fost facute cinci perchezitii in cazul unei grupari similare, coordonate din Penitenciarul Colibasi, atunci prejudiciul fiind de 60.000 de lei.

Cu ocazia acelor perchezitii facute in Bucuresti si judetele Arges si Gorj, precum si la Penitenciarul Colibasi, politistii au ridicat mai multe telefoane mobile si sume de bani, precum si zeci de cupoane mandat postal online, cu diferiti expeditori. Un tanar de 22 de ani din judetul Gorj a fost atunci retinut si cercetat apoi sub control judiciar pentru complicitate la tentativa de inselaciune si complicitate la inselaciune



Citeste si