9 Mai 2016

Scandalul Hexi Pharma: Cadariu a cerut directiilor de sanatate publica sa verifice contractele incheiate de spitale cu producatorii de dezinfectanti



Patriciu Achimas Cadariu, ministrul Sanatatii, a cerut reprezentantilor Directiilor de Sanatate Publica din tara sa verifice prin compartimentele de audit contractele incheiate de spitale cu firma Hexi Pharma. Ministrul Sanatatii a cerut sprijinul Ministerului Afacerilor Interne ca toate unitatile medicale aflate in subordine autoritatilor publice locale sa fie audiate in privinta contractelor incheiate cu Hexi Pharma.

La sediul Ministerului Sanatatii a avut loc cea de-a patra videoconferinta cu reprezentantii directiilor de sanatate publica din tara pe tema masurilor de control in ceea ce priveste biocidele utilizate in unitatile medicale, conform News.ro.

Potrivit Ministerului Sanatatii, ministrul Patriciu Achimas Cadariu le-a cerut reprezentantilor directiilor de sanatate publica sa verifice prin compartimentele de audit contractele incheiate de spitale cu firma Hexi Pharma.

De asemenea, ministrul Sanatatii a cerut sprijinul Ministerului Afacerilor Interne ca toate unitatile sanitare publice aflate in subordinea autoritatilor publice locale sa fie auditate in ceea ce priveste contractele incheiate cu compania Hexi Pharma.

Scandalul Hexi Pharma a izbucnit dupa ce Gazeta Sporturilor si jurnalistul Catalin Tolontan au dezvaluit, bazandu-se pe declaratiile si pe documentele furnizate de fosti angajati ai firmei, ca dezinfectantii furnizati de aceasta spitalelor au concentratii mai mici decat cele inscrise pe eticheta. De asemenea, jurnalistii au relatat ca patronul firmei, Dan Condrea, este actionar la o firma care asigura servicii de curatenie in spitale, aceasta avand acelasi administrator ca si Unilab, laboratorul unde ar trebui sa fie verificata calitatea dezinfectantilor. Analize facute in laboratorul de stat ICECHIM au aratat ca dezinfectantii livrati de Hexi Pharma au o concentratie de 10 ori mai mica decat cea din reteta.
In urma acestor relatari, Parchetul General a inceput o ancheta, iar ministrul Sanatatii a dispus un control la spitale.



Citeste si