20 Iulie 2016

AEP: 3.090 de romani din strainatate au cerut sa fie inscrisi in Registrul Electoral



Autoritatea Electorala Permanenta a anuntat un numar de 3.090 de cetateni romani ce au domiciliul sau resedinta in strainatate, ca fiind inscrisi in Registrul Electoral, dintre care 2.371 au optat pentru votul prin corespondenta, iar 719 pentru votul in sectiile de votare.

Cele mai multe cereri pentru votul prin corespondenta au venit din Spania-929, Italia-696, Franta-108, Germania-88 si Belgia-86. Tarile din care provin cele mai multe cereri de amenajare a unor sectii de votare in localitatea de domiciliu sunt Spania-295, Moldova-140, Italia-84, Portugalia-25 si Franta-22, conform News.ro

”AEP face apel la cetatenii romani din afara granitelor tarii sa se adreseze misiunilor diplomatice si oficiilor consulare in vederea depunerii documentelor necesare inscrierii in Registrul electoral cu optiunea pentru votul prin corespondenta sau la o sectie de votare din apropierea locuintei. De asemenea, Autoritatea recomanda alegatorilor romani din strainatate sa se informeze la Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu organizarea si desfasurarea alegerilor parlamentare in afara tarii”, transmite Autoritatea Electorala Permanenta.

Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor, Ministerul Afacerilor Externe organizeaza alegerile parlamentare in strainatate. Registrul electoral pentru cetatenii romani din afara granitelor a fost deschis in urma cu 3 luni, pe 31 martie, iar inscrierile se pot face cel mai tarziu cu trei luni inainte de data alegerilor, ce urmeaza sa fie fixata de catre Guvern.

Pe 11 iulie, AEP informa ca numarul alegatorilor din strainatate inscrisi in Registrul Electoral era de 2.299. Dintre acestia, 1.717 au mentionat optiunea pentru votul prin corespondenta, iar 582 au optat pentru votul in sectiile de votare.

Potrivit noi Legi electorale, romanii din diaspora vor putea vota la ambasadele, consulatele si sediile Institutului Cultural Roman din strainatate. Pe langa aceasta posibilitate, romanii pot sa se inscrie in Registrul Electoral pentru a vota prin corespondenta sau pentru a cere infiintarea de sectii de votare in apropierea domiciliului, caz in care Ministerul de Externe trebuie sa primeasca cel putin 100 de solicitari din aceeasi localitate pentru a deschide acolo o sectie de votare.



Citeste si