22 August 2016

Masuri sporite de securitate la frontiera cu Serbia din cauza imigrantilor: echipe terestre, patrule canine si un elicopter MAI



Incepand din noaptea de joi, 19 spre 20, masuri sporite de securitate au fost luate la frontiera cu Serbia, unde au fost alocate forte suplimentare de la Politia de Frontiera si Jandarmerie, dupa ce in aceasta saptamana au fost depistate doua incercari de trecere ilegala a frontierei verzi de catre grupuri de imigranti.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Administratiei si Internelor, incepand din noaptea de joi spre vineri, pe langa dispozitivul existent la frontiera cu Serbia s-au alaturat masini de termoviziune, patrule canine si echipe terestre suplimentare. De asemenea, un elicopter al MAI va survola si va sustine aerian aceste misiuni de la sol, atat pe timp de zi, cat si pe timp de noapte, conform News.ro.

La randul sau, Politia de Fronfiera a anuntat ca incepand din noaptea de joi spre vineri, pentru cresterea gradului de siguranta la frontiera de sud-vest a Romaniei, politistii de frontiera de la Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara actioneaza in comun cu lucratori ai Inspectoratului de Jandarmi Timis, ai Gruparii Mobile de Jandarmi Timis, ai Inspectoratelor de Politie Judetene Timis, Caras-Severin si Mehedinti, precum si ai Inspectoratului General de Aviatie, in baza unui plan comun de mentinere, asigurare a ordinii publice si cresterea a gradului de siguranta a cetateanului, aprobat de ministrul Petre Toba.

In aceasta perioada, efectivele care isi desfasoara in mod curent activitatea in zona de competenta a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara sunt sprijinite de dispozitive comune, formate din politisti de frontiera de la sediul I.T.P.F. Timisoara, jandarmi si politisti, care actioneaza zilnic la frontiera verde. Totodata, echipaje din cadrul Inspectoratelor de Politie Judetene Timis, Caras-Severin si Mehedinti actioneaza in sistem integrat, numarul acestora putand fi suplimentat in functie de situatie, mai arata Politia de Frontiera intr-un comunicat de presa transmis vineri dimineata.

"Aceste actiuni au ca scop asigurarea ordinii publice si combaterea infractionalitatii transfrontaliere la frontiera de sud-vest a Romaniei. Echipajele mixte sunt dotate cu echipamente de ultima generatie, autospeciale cu sistem de termoviziune si caini de serviciu. Astfel de actiuni de cooperare inter-institutionala s-au mai desfasurat si in alte zone aflate in competenta Politiei de Frontiera Romane, la frontierele de nord si de sud, contribuind astfel la cresterea gradului de siguranta a cetateanului", mai spun reprezentantii Politiei de Frontiera



Citeste si