12 Decembrie 2016

Ministerul Muncii a lansat Harta Serviciilor Sociale Licentiate



Ministerul Muncii a lansat, vineri, Harta Serviciilor Sociale Licentiate, o platforma care integreaza toate serviciile specifice fiecarei categorii de grup vulnerabil (copii, persoane cu dizabilitati, persoane varstnice, femei victime ale violentei in familie), disponibile la nivel local, judetean si national.

Harta ofera o imagine de ansamblu a serviciilor sociale pe care atat institutiile publice, cat si cele private le ofera diferitelor categorii de grupuri vulnerabile, precum si statistici si informatii despre fiecare serviciu in parte, arata reprezentantii Ministerului Muncii, conform News.ro.

“Serviciile sociale sunt create in primul rand pentru a servi oamenii in situatii de vulnerabilitate si societatea in intregul ei. Este important pentru beneficiari sa poata avea acces la informatii despre serviciile de la ei din comunitate, judet si chiar cele disponibile in tara, iar pentru cei care ii indruma, familie sau asistent social, sa le poata alege pe cele mai potrivite nevoilor lor", a declarat Oana Toiu, secretar de stat in Ministerul Muncii.

Secretarul de stat a explicat ca harta va fi actualizata lunar.

"Acum poti vedea in trei minute care sunt centrele pentru mama si copil din orasul tau sau centrele de recuperare, cele pentru varstnici si centrele de zi, precum si datele lor de contact si capacitatea pe care o au. Am stabilit actualizarea lunara a acestei harti, procedura obligatorie pentru a asigura si o transparenta a sistemului si o mai buna monitorizare a lui”, a spus Oana Toiu. Platforma lansata vineri este un instrument util in a identifica centrele rezidentiale si de zi, precum si celelalte forme de serviciile sociale specifice fiecarei categorii de grup vulnerabil, au mai aratat reprezentantii Ministerului Muncii.

Fiecarui serviciu social in parte ii sunt prezentate datele de contact, adresa, furnizorul acreditat de care apartine, activitatile pe care le desfasoara, dar si capacitatea de care dispune. Pe pagina principala a platformei se regasesc mai multe filtre care sprijina utilizatorul in navigare. In functie de informatiile cautate se pot aplica unul sau mai multe filtre.

In total, sunt 24 de tipuri de servicii sociale si 71 de categorii de servicii. Fiecarui tip de servicii sociale ii sunt atribuite unul sau mai multe categorii de servicii. Pentru a selecta categoria de serviciu social, trebuie mai intai selectat tipul, iar apoi harta va genera cautarile dupa filtrele alese, au explicat oficialii Ministerului Muncii.

In Romania, sunt licentiate in prezent 2.550 de servicii sociale si 2.947 de furnizori acreditati. Din totalul serviciilor licentiate, 1.396 sunt publice si 1.154, private. De la inceputul acestui an au fost licentiate 1.477 de servicii noi, potrivit datelor Ministerului Muncii. Toate aceste servicii sociale, acordate de furnizori acreditati, se regasesc in Harta Serviciilor Sociale Licentiate, dezvoltata cu ajutorul GovItHub si gestionata de Ministerul Muncii, au precizat oficialii MMPSPV:

Ei au precizat ca harta este in versiune Beta si include serviciile licentiate pana la 1 octombrie 2016, urmand a fi completata si imbunatatita pana la sfarsitul anului, si apoi actualizata lunar, printr-o procedura instaurata prin Ordin de Ministru.



Citeste si