2 Martie 2017

Din 1 martie, 51 de medicamente care se acordau cu viza comisiilor CNAS vor putea fi prescrise direct asiguratilor



Din 1 martie, 51 de medicamente scumpe, care se acordau numai cu viza comisiilor de experti ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), vor putea fi prescrise direct asiguratilor, dupa ce medicii vor completa formularele specifice de verificare a respectarii criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru medicatia respectiva, anunta CNAS.

Formularele vor fi completate de medicii prescriptori si vor fi transmise prin mijloace electronice catre casele de asigurari de sanatate cu care acestia sunt in relatii contractuale, urmand ca, in termen scurt, transmiterea sa se faca online catre Platforma Informatica a Asigurarilor de Sanatate (PIAS), precizeaza CNAS, potrivit News.ro.

Intreaga responsabilitate pentru prescrierea medicamentelor mentionate, precum si pentru corectitudinea completarii formularelor, va reveni medicilor prescriptori.

"Formularele vor constitui un sprijin pentru medicii prescriptori, deoarece reprezinta o modalitate rapida de verificare a incadrarii pacientului in criteriile terapeutice de prescriere a medicamentelor respective. Totodata, ele vor fi si un instrument de control al evolutiei costurilor prescrierilor de medicamente cu impact financiar semnificativ asupra bugetului CNAS", a declarat Radu Gheorghe Tibichi, presedintele CNAS.

Reglementarea formularelor este prevazuta in Ordinul CNAS nr. 141/2017, care a fost dezbatut public cu reprezentantii organizatiilor interesate.In cursul dezbaterii, participantii au formulat mai multe propuneri, din care unele au fost preluate, iar altele vor fi transmise comisiilor de specialitate ale Ministerului Sanatatii, mai arata reprezentantii CNAS.

Totodata, CNAS a efectuat modificari in mai multe acte normative referitoare la prescrierea medicamentelor si la raportarea activitatii furnizorilor de servicii medicale si medicamente, pentru a le pune in acord cu trecerea la noua procedura de prescriere a medicamentelor scumpe.



Citeste si