5 Aprilie 2017

Profesorii s-ar putea pensiona anticipat daca au 30 de ani vechime. Ministerul Muncii nu este de acord



Profesorii vor putea sa se pensioneze inainte de implinirea varstei legale, cu conditia sa aiba un stagiu de cotizare de 30 de ani, potrivit unui raport favorabil initiativei legislative de modificare a legii educatiei, adoptat de comisia de invatamant a Senatului. Ministerul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, nu sustine pensionarea anticipata a cadrelor didactice.

”Personalul didactic poate fi pensionat la cerere, fara penalizare, daca inainte de limitele de varsta prevazute de legislatia in vigoare are 30 de ani vechime in invatamant si stagiu complet de cotizare”, se arata in proiectul de lege, in forma adoptata de comisie, potrivit News.ro.

Initiatorul proiectului de lege, pesedistul Liviu Pop, si-a motivat propunerea prin faptul ca ”exista profesori care isi doresc pensionarea anticipata la cerere pentru ca nu se mai afla in posibilitatea fizica sau psihologica sa raspunda cerintelor de eficienta ale sistemului de invatamant actual intr-o continua schimbare, iar acest fapt se reflecta in rezultatele elevilor”.

”Daca legea permite activarea cadrelor didactice, la cerere, 3 ani dupa implinirea varstei de pensionare, sa li se permita si pensionarea acelor angajati care considera ca nu mai sunt apti de rezultate in invatamant, tot cu 3 ani, dar anterior varstei de pensionare”, se mai arata in expunerea de motive a initiativei legislative.

Ministrul Muncii nu sustine pensionarea anticipata

Ministerul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, nu sustine pensionarea anticipata a cadrelor didactice, deoarece "incalca principiile care stau la baza legii pensiilor: contributivitatea si tratamentul egal al asiguratilor".

Proiectul urmeaza sa fie supus dezbaterii si votului final in plenul Senatului, care este for decizional in acest caz, dupa ce Camera Deputatilor l-a adoptat in noiembrie 2016.



Citeste si