9 Noiembrie 2017

Protest impotriva Revolutiei Fiscale, chiar in timpul sedintei de Guvern



Cateva sute de persoane protesteaza, la aceasta ora, in Piata Victoriei, in timp ce inauntru are loc sedinta de Guvern care ar urma sa aprobe modificarile Codului Fiscal ce au pus pe jar mediul de afaceri. Principalele scandari sunt clasicele "Jos guvernul", "PSD, Ciuma rosie", "Demisia".

Comunitatea de pe Facebook "Coruptia Ucide" a facut apel pentru organizarea acestei manifestatii, ora fiind modificata in functie de programarile sedintei de guvern.

"8 noiembrie este Miercurea Neagra pentru economia Romaniei. Pentru a carpi un buget pe care nu a fost in stare sa il gestioneze, Guvernul PSD-ALDE este capabil sa distruga economia libera a Romaniei. Modificarile Codului Fiscal, pe care Cabinetul Tudose intentioneaza sa le adopte printr-un nou derapaj democratic (Ordonanta de Urgenta), vor aduce haosul in planurile de afaceri si in salarizare. In acest fel, inconstienta guvernantilor distruge orice sansa pentru o economie predictibila si stabila in Romania", este mesajul postat pe pagina respectiva.

Organizatorii protestului fac apel la marile companii din Romania sa dea cateva ore libere prin rotatie angajatilor. "Sa nu se lase intimidate de teoriile conspiratiei si sa inteleaga ca este ultima sansa de a lupta impotriva unei ”Revolutii Fiscale” care le va pune in pericol business-ul".

In aces moment are loc sedinta de Guvern in care ar urma sa fie adoptate, prin Ordonanta de Urgenta, modificarile Codului fiscal, inclusiv transferul contributiilor de la angajator la angajat. Anterior, sedinta a fost programata la ora 15:00, scrie digi24.ro.



Citeste si