19 Martie 2018

Trenuri anulate din cauza chiciurei. Care sunt cele mai afectate rute



Mai multe trenuri care trebuiau sa circule pe ruta Bucuresti Nord si Constanta si retur, dar si intre Constanta - Fetesti, Bucuresti Obor - Fetesti si Ciulnita - Bucuresti Obor au fost anulate, luni dimineata, din cauza chiciurei care s-a depus pe liniile de contact, a anuntat CFR Calatori, potrivit Agerpres.

"Deoarece intre Ciulnita si Constanta nu poate fi utilizata tractiunea cu locomotive electrice, a fost luata decizia anularii urmatoarelor trenuri: IR 1581, IR 1582, IR 1587 si IR 1588 Bucuresti Nord - Constanta si retur, R 8212 Constanta - Fetesti, R 8011 Bucuresti Obor - Fetesti, R 8012 Ciulnita - Bucuresti Obor, R 8002 si R 8003 Constanta - Bucurestilor Obor si retur, iar pasagerii vor fi preluati de restul trenurilor din grafice", se precizeaza intr-un comunicat al companiei, postat pe propria pagina de internet.

De asemenea, din cauza aceluiasi fenomen, respectiv a chiciurei de la nivelul firelor de contact, a elementelor de infrastructura si a materialului rulant, trenurile de la Bucuresti Nord la Constanta, Craiova, Galati, Ploiesti si retur circula cu intarzieri.

"In zonele unde este necesar, se intervine cu utilaje si cu locomotive Diesel, iar calatorii vor fi preluati spre destinatii cu trenuri din graficele de circulatie sau cu trenuri suplimentare. Toate masurile operative care se iau au ca principal scop circulatia trenurilor in conditii de siguranta", precizeaza CFR Calatori.



Citeste si