18 Mai 2018

La ce varsta pleaca tinerii din casa parintilor



Tinerii din UE pleaca din caminul parintesc, in medie, la varsta de 26 de ani, potrivit Eurostat. Cel mai greu isi parasesc parinti tinerii din Malta si Croatia. Fetele pleaca de acasa la varste mai mici decat baietii, cele mai mari diferente fiind in Romania (25,6 ani la femeie, 30,3 ani la barbati).

1 din 4 tineri din Uniunea Europeana (28,5%), cu varsta cuprinsa intre 25 si 34 de ani, inca locuiau cu parintii lor in anul 2016. Tinerii care parasesc cel mai greu caminul parintesc provin din Croatia (58,7%), Slovacia (55,5%), Grecia (55%), Malta (51,5%) si Italia (48,9%), potrivit datelor Eurostat. In tarile nordice, procentul este sub 10% - Danemarca (3,8%), Finlanda (4,3%) si Suedia (6%).

Foto: Eurostat

La nivel european, in 2017, tinerii din tarile nordice si Luxemburg au plecat de acasa dupa ce au implinit 20 de ani: Suedia (21 de ani), Danemarca (21,1 ani) si Finlanda (21,9 ani), Luxemburg (21,4 ani). Urmeaza pe lista, Estonia (23,1 ani), Belgia (23,4 ani), Olanda (23,6 ani), Germania (23,7 ani), Franta (24 de ani) si Marea Britanie (24,4 ani).

La polul opus, tinerii care se desprind mai greu de caminul parintesc sunt cei din Malta (32,2 ani) si Croatia (31,9 ani). Tot dupa 30 de ani pleaca de acasa si tinerii din Slovacia (30,8 ani), Italia (30,1 ani), Grecia (29,4 ani), Spania (29,3 ani), Portugalia (29,2 ani) si Bulgaria (28,9 ani).

Potrivit datelor Eurostat, in fiecare stat membru UE, fetele pleaca de acasa la varste mai mici decat baietii. Cele mai mari diferente sunt in Romania (25,6 ani la femeie, 30,3 ani la barbati), Bulgaria (26,5 ani la femeie vs 31,1 ani la barbati), Croatia (30,4 ani vs 33,4 ani), Slovacia (29,4 ani vs 32,2 ani), Ungaria (26 ani vs 28,8 ani), Grecia (28 ani vs 30,7 ani) si Cehia (25,1 ani vs 27,7 ani)



Citeste si