La inceputul lunii octombrie, Metrorex a actualizat informatiile cu privire la lucrarile executate pe Magistrala 5 de metrou, sectiunea Raul Doamnei - Eroilor (Opera), inclusiv Valea Ialomitei, iar lucrarile au avansat putin comparativ cu august. Lucrarile la structura de rezistenta si fundatia la calea de rulare sunt aproape gata, in timp de aproape 60% din finisaje sunt finalizate, potrivit site-ului metrorexm5.ro

La data de 9 octombrie, stadiul fizic al lucrarilor la magistrala 5 de metrou era urmatorul: 98,7% din structura de rezistenta era finalizata, 99,5% din fundatia la calea de rulare era gata, iar 58,9% din finisaje erau gata.

La finalul lunii august a acestui an, 97,86% din structura de rezistenta era finalizata, 86,3% din fundatia la calea de rulare era gata si 58,91% din finisaje erau pregatite.

La statia de metrou Eroilor 2, structura statiei, sapatura in statie si devierea retelelor electrice si a celor de telecomunicatii, de apa, canal si termoficare sunt complet finalizate. Refacerea suprafetelor este gata - 90%, iar Metrorex ofera garantii ca zonele verzi vor fi refacute si se vor constitui si altele. Aproape 80% din finisaje sunt gata, fiind necesare mai multe lucrari in zona de instalatii, in timp ce arhitectura si compartimentarile sunt aproape gata. In prezent se lucreaza la zidarii, tencuieli, sape, stalpi inclinati, constructii interioare si pereti caseta.

La statia Academia Militara se lucreaza la inchiderea golurilor tehnologice din plansee si la executia acceselor B si C, se executa zidarii la mezanin si la vestibul. Aproape 90% din retelelor sunt deviate si peste 70% din finisaje sunt finalizate, dar suprafetele inca nu sunt refacute.

Statia Orizont este una dintre cele mai avansate, devierea retelelor, structura statiei si sapaturile fiind gata. Suprafetele sunt aproape refacute, la fel si finisajele (95%). Acum se lucreaza la pardoseli, tavane false, montaj piatra si instalatii.

Statia Favorit este, de asemenea, intr-o etapa de finalizare avansata, cu structura statiei, sapaturile si devierile retelelor finalizate. Circa 96% din suprafete sunt gata si 98% din finisaje. Muncitorii mai lucreaza, acum, la accesul E, pardoseli, tavane false, montajul pietrei si instalatii.

La urmatoarea statie, Tudor Vladimirescu, se lucreaza la refacerea suprafetelor, a tavanelor false si a instalatiilor sanitare si electrice si escalatoare. Lucrarile la devierea retelelor, structura statiei si sapaturi sunt gata. 98% din suprafete sunt refacute si 99% din finisaje sunt gata.

La statia Parc Drumul Taberei se lucreaza la zidarii, tencuieli, instalatii, montaj piatra, constructii interioare, refacerea suprafetelor si devieri de utilitati. Traficul auto in zona afectata pe strada Brasov este estimat a fi redat in luna iulie 2019. 77% din retele sunt deviate, 94% din structura statiei este gata, 91% din finisaje sunt realizate si doar 20% din suprafete sunt refacute.

La statia Romancierilor se lucreaza la accesul D, pardoseli, tavane false, montajul pietrei si instalatii. Devierea retelelor si structura statiei sunt gata, finisajele sunt aproape gata, iar 81% din suprafete sunt refacute.

Statia Constantin Brancusi are si ea lucrari la devierele de retea si structura statiei finalizate. Finisajele sunt aproape gata, iar 81% din suprafete sunt refacute. In prezent se lucreaza la accesul A, executia pardoselilor, tavane false, montajul pietrei, instalatii si refacerea suprafetelor.

La statia Raul Doamnei se lucreaza la accesele A, E si C, armarea si betonarea peretilor caseta la nivel vestibul si peron si se executa zidarii la nivel vestibul. 35% din suprafete sunt refacute, 54% din finisaje sunt gata, in timp ce devierea retelelor este finalizata.

La statia Valea Ialomitei se lucreaza la tavane false, la montajul pietrei si al pardoselilor, la instalatii, la montajul marmurei la nivelul peronului si la spatiile tehnice. Lucrarile sunt aproape gata, atat finisajele, cat si refacerea suprafetelor.

Cand va fi gata metroul Drumul Taberei

In luna octombrie, directorul general al Metrorex, Dumitru Sodolescu anunta ca lucrarile la Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei - Eroilor) sunt gata in proportie de 87%, iar calatorii vor putea circula pe acest tronson incepand cu a doua parte a anului viitor, daca licitatia la sistemul de automatizare si siguranta a circulatiei se va semna curand, noteaza Agerpres.

"Problema care intarzie darea in exploatare a Magistralei 5 este legata de sistemul de automatizare si siguranta a circulatiei. Unul dintre ofertanti a contestat licitatia in instanta, i s-a respins contestatia si la finele acestei luni avem termen pentru recurs. Speram sa se finalizeze si, la acel moment, vom semna contractul cu castigatorul licitatiei si vom demara lucrarile de proiectare si executie a sistemului de automatizare, care are termen noua luni", a aratat Sodolescu.

El a precizat ca va discuta posibilitatea reducerii acestui termen de noua luni.

"Daca in noiembrie semnam contractul, de atunci curg cele noua luni si putem foarte simplu sa calculam ca in partea a doua a anului viitor, cel mai tarziu, putem da in exploatare Magistrala 5, cu posibilitatea de a fi data mai devreme, daca va putea fi redus termenul de executie a lucrarii de automatizare", a continuat seful Metrorex.

Magistrala 5 de metrou, Sectiunea Raul Doamnei - Eroilor (Opera), inclusiv Valea Ialomitei, este compusa din 10 statii de metrou si un depou, avand o lungime totala de 6,8 km. Valoare totala reactualizata conform devizului general este de 3,2 miliarde de lei. O parte din bani vin de la Banca Europeana de Investitii (BEI), mai exact 1,8 miliarde de lei (395 de milioane de euro), in urma semnarii contractului de co-finantare a proiectului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri