Ninsorile vor fi slabe si temporare, in cele doua zile de Craciun, si se vor semnala doar in Transilvania, Maramures si Moldova, o vreme specifica sarbatorilor urmand sa se inregistreze in Ajunul Craciunului, cand se va depune strat nou si consistent de zapada in zona montana, a declarat, duminica, pentru Agerpres, meteorologul de serviciu al Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Mihai Timu.

"In Ajunul Craciunului, vremea va fi inchisa la nivelul intregii tari. Pe parcursul zilei vor fi innorari si precipitatii pe arii mai extinse, iar in vest, centru si nord cantitatile de apa vor fi mai insemnate, de 10 - 15 litri/mp si, izolat, peste 25 de litri/mp. In zona de munte va ninge si stratul de zapada nou depus va fi consistent. In Maramures, Transilvania si jumatatea de nord a Moldovei, ploile se vor transforma in lapovita si ninsoare, in timp ce, in restul teritoriului, vor fi mai ales ploi. In noaptea de Ajun, precipitatiile se vor diminua si restrange. Vom mai vorbi despre precipitatii mixte pe arii restranse in sud si sud-est, si sub forma de ninsoare in rest. De asemenea, trebuie sa mentionam ca vantul va prezenta intensificari cu viteze destul de mari la munte, intre 65 si 85 km/h, iar in zona inalta chiar de peste 90 - 100 km/h. Deci, ninsoarea va fi viscolita in acele zone, dar rafalele vantului in general de 50 - 55 km/h se vor mai inregistra si in zonele joase din centrul, sud-vestul sau estul Romaniei. Temperaturile vor fi cuprinse intre zero si 10 grade Celsius, ceea ce va insemna o vreme mai calda decat in mod obisnuit", a mentionat Timu.

Conform specialistului ANM, in prima zi de Craciun, valorile termice vor fi in scadere spre mediile climatologice ale perioadei, iar precipitatiile sub forma de ninsoare vor fi prezente local, slab si trecator.

"Pentru prima zi de Craciun ne asteptam la o scadere a valorilor termice care vor reveni cumva in jurul mediilor climatologice. Asta inseamna maxime intre -4 si 4 grade Celsius. In cursul zilei, in partea de sud si sud-est va fi un cer variabil, exceptand primele ore cand vor fi ceva innorari trecatoare si, izolat, posibil, precipitatii slabe mixte. In restul teritoriului innorarile se vor mentine, iar pe arii restranse, cel putin in nord, nord-est si centru, va ninge slab. La munte va mai ninge din loc in loc, slab cantitativ, dar acolo vantul va continua sa prezinte intensificari cu viteze mai mari in zona inalta, in special a Carpatilor Meridionali, unde va mai spulbera zapada. Viteze ale vantului de 50 - 55 km/h vor mai posibile si in Moldova, Dobrogea sau sud-vestul Olteniei", a spus meteorologul ANM.

Acesta a adaugat ca, pe 26 decembrie, in cea de-a doua zi a Craciunului, vantul va mai slabi in intensitate, iar soarele isi va face aparitia in special in partea de sud a tarii.

"In cea de-a doua zi de Craciun nu sunt mari modificari. Cerul va fi mai mult noros in vestul, nordul, centrul si nord-estul tarii, unde din loc in loc va ninge slab. In partea de sud a tarii, insa, va aparea soarele, iar temperaturile se mentin in jurul mediilor climatologice, intre -3 si 5 grade Celsius. Din fericire, vantul incepe sa se mai diminueze ca intensitate", a afirmat Mihai Timu.

In ceea ce priveste regimul termic din Capitala, prognoza de specialitate arata ca, atat in prima zi, cat si in a doua zi de Craciun, cerul va fi variabil, cu innorari trecatoare si temperaturi in jurul normelor, iar maximele vor oscila intre 3 si 5 grade Celsius, in timp ce minimele se vor incadra intre -4 si -2 grade Celsius.

Sursa foto: Shutterstock / Yevhenii Chulovskyi

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri