Toate unitatile de invatamant preuniversitar din tara vor fi inchise vineri, 25 ianuarie, din cauza numarului mare de cazuri de gripa, a decis Ministerul Educatiei la recomandarea Ministerului Sanatatii. Decizia a fost luata miercuri, dupa ce specialistii Institutului National de Sanatate Publica (INSP) au declarat a doua saptamana cu caracter epidemic. Daca va urma si a treia saptamana cu caracter epidemic, in Romania va fi declarata epidemie de gripa, transmite Ministerul Sanatatii printr-un comunicat de presa.

"Conform raportarilor INSP, saptamana 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca saptamana anterioara acesteia. Numarul cazurilor de infectii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% fata de nivelul asteptat. Conform specialistilor, daca si cea de a 3-a saptamana consecutiv isi va mentine caracterul epidemic, va fi declarata epidemia de gripa", se arata in comunicatul emis miercuri de Ministerul Sanatatii.

Ministerul Sanatatii transmite ca a informat astazi (n.r. miercuri, 23 ianuarie) Ministerul Educatiei Nationale despre evolutia infectiilor gripale si despre prevenirea imbolnavirilor cu gripa, care consta in suspendarea cursurilor in unitatile de invatamant preuniversitar pentru data de 25 ianuarie 2019. Aceasta masura a fost aprobata printr-un Ordin al ministrului Educatiei Nationale. Astfel, dat fiind ca 24 ianuarie este declarata oficial zi libera, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea in colectivitati.

“Vom continua sa supraveghem atent evolutia gripei in toata tara. Impreuna cu Ministerul Educatiei, vom continua triajul epidemiologic in unitatile de invatamant saptamana viitoare, odata cu realuarea activitatii in unitatile scolare. Recomand parintilor sa puna accent in continuare pe masurile igienico-sanitare, iar pe parcursul celor 4 zile libere sa evite expunerea copiilor in colectivitati”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.

Deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioada limitata de timp se vor aplica punctual, informeaza Ministerul Sanatatii.

10 clinici in care a operat...
Citeste si: O clinica a fost inchisa dupa scandalul medicului fals Matteo Politi

Ministerul a demarat procedurile pentru a achizitiona aproximativ 25.000 de doze de vaccin, in urma analizei solicitarilor transmise de medicii de familie si centralizate de Directiile de Sanatate Publica.

„Vom urgenta procedurile de achizitie si estimam ca saptamana viitoare poate incepe distribuirea acestora catre medicii de familie”, a spus Pintea.

Ministerul Sanatatii recomanda populatiei sa aplice recomandarile specialistilor pentru evitarea imbolnavirilor si a raspandirii virusului gripal:
• Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugereaza gripa si care poate stabili o eventuala indicatie pentru spitalizare;
• Izolarea voluntara la domiciliu a persoanelor care prezinta simptomatologie asemanatoare gripei;
• Respectarea etichetei tusei si stranutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/stranut la nivelul partii interne a articulatiei cotului);
• Igiena adecvata a mainilor, in vederea reducerii raspandirii virusului;
• Purtarea echipamentului de protectie adecvat (masti, manusi, halate) de catre vizitatori si personalul medical;
• Continuarea vaccinarii antigripale.

Ministerul precizeaza ca in functie de situatia epidemiologica, unitatile sanitare sunt responsabile sa limiteze accesul vizitatorilor in spitale, in special in sectiile cu risc crescut.

INSP: Inca un deces din cauza...
Citeste si: INSP: Inca un deces din cauza gripei, numarul total a ajuns la 128

Sursa foto: Subbotina Anna / Shutterstock

Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Structura anului scolar 2019 - 2020. Scoala incepe pe 9 septembrie