29 Ianuarie 2019

Primaria Capitalei vrea sa reabiliteze podurile Ciurel, Opera, Eroilor, Timpuri Noi si pasajul Fundeni



Primaria Capitalei vrea sa reabiliteze podurile Ciurel, Opera, Eroilor, Timpuri Noi si pasajul Fundeni, valoarea cumulata a investitiei urmand sa se ridice la peste 30 de milioane de lei si sa fie gata intr-un an, potrivit proiectelor publicate pe ordinea de zi a sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

Pod Ciurel

Reabilitarea podului Ciurel va costa 3,89 milioane de lei, iar durata de realizare a investitiei va fi de 12 luni.

Potrivit proiectului inscris pe ordinea de zi, podul are nevoie de reabilitare pentru rezistenta si stabilitate la actiuni statice, dinamice si seismice, durabilitatea sigurantei in exploatare, igiena, sanatatea oamenilor si protectia mediului.

La finalul lunii august 2018, primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara despre strapungerea Ciurel – nod Virtutii, ca proiectul va fi finalizat pana la finalul anului viitor, desi termenul de finalizare e strans legat de exproprierile restante. Proiectul a inceput acum zece ani si trebuia sa fie finalizat in urma cu patru ani.

Podul Opera

Reabilitarea podului Opera va costa 13,6 milioane de lei, iar durata de realizare este de 12 luni.

Inca din iunie 2018, cand a aparut un crater in podul Opera, iar trotuarul s-a surpat, Primaria Capitalei transmitea ca podul va fi reabilitat, in contextul in care expertiza din 2017 a evidentiat faptul ca obiectivul de infrastructura se incadreaza in clasa de stare tehnica IV, nesatisfacatoare.

Podurile Eroilor si Timpuri Noi si pasajul Fundeni

Reabilitare podului Eroilor ar urma sa coste 5,35 milioane de lei, finantarea urmand sa fie asigurata din bugetul propriu al Municipiului Bucuresti. Durata de realizare a investitiei va fi de 12 luni.

Pentru consolidarea podului Timpuri Noi, Primaria Capitalei va trebui sa plateasca 4,9 milioane de lei, iar durata de realizare este de 12 luni.

Pasajul Fundeni va putea fi reabilitat cu 2,6 milioane de lei, iar durata de realizare a investitiei va fi de 11 luni.

Lucrarile ar urma sa fie realizate de Administratia Strazilor, una dintre companiile infiintate de primarul Capitalei, care are in administrare 24 de poduri si 16 pasaje, atat rutiere, cat si pietonale.



Citeste si