11 Aprilie 2019

Premiera nationala: Alerta SMS cand iti expira buletinul



Iesenii carora le expira cartile de identitate vor primi o alerta prin SMS, in urma implementarii, in premiera nationala, a programului "Alerta la identitate", lansat de Directia Locala de Evidenta a Persoanelor (DLEP) Iasi, potrivit Ziare.com.

Directorul DLEP Iasi, Marius Bodoga, a declarat, ca proiectul va fi implementat incepand de la 1 mai si vizeaza alertarea populatiei privind apropierea datei expirarii termenului de valabilitate a cartii de identitate.

Acest lucru se va realiza prin intermediul mesajelor scurte de tip SMS, transmise de la numarul scurt 1889.

"Transmiterea alertei se face cu 3-6 luni inainte de data expirarii actului de identitate. Mesajul va fi transmis pentru cartea de identitate, cat si pentru cartea de identitate provizorie. Bineinteles, respectam normativele europene, astfel incat alerta se va transmite doar persoanelor care si-au exprimat acordul. Noi vrem sa ajutam cetatenii, nu sa-i stresam", a declarat Marius Bodoga.

"La 1 ianuarie 18.420 de persoane din judetul Iasi figurau fara act de identitate valabil. Pe de alta parte, peste 70% dintre persoanele care vin in audienta solicita eliberarea in regim de urgenta a actului de identitate deoarece documentul pe care il au a expirat si nu pot calatori in strainatate, nu pot incheia diverse acte sau nu pot intra la examene", a mai explicat Marius Bodoga.



Citeste si