Doar 40% dintre romani au o perceptie buna si destul de buna privind independenta tribunalelor si a judecatorilor, in scadere fata de 2018, proportia fiind mult mica decat media la nivelul UE 28 (56%), releva un sondaj Eurobarometru dat publicitatii vineri de Comisia Europeana, cu prilejul publicarii Tabloului de bord 2019 privind justitia in UE.

40% dintre romani au o perceptie buna (4%) si destul de buna (36%) privind independenta tribunalelor si a judecatorilor, in scadere fata de 2018 cu un punct procentual si respectiv sase puncte procentuale, potrivit sondajului Eurobarometru, citat de Agerpres.

Pe de alta parte, proportia celor cu o perceptie destul de proasta (27%) si foarte proasta (17%) a crescut cu 3 si respectiv 2 puncte procentuale fata de anul trecut, in timp ce 16% dintre romani au raspuns ca nu stiu (+2).

La nivelul UE 28, proportia celor cu o perceptie buna (12%) si destul de buna (44%) este de 56%, fiind in crestere in primul caz (+1) si in scadere in al doilea (-1). In acelasi timp, la nivelul UE 28 proportia celor cu o parere destul de proasta (22%) si foarte proasta (11%) este de doar 33%, fata de 44% in Romania.

Cel mai semnificativ segment de varsta in care romanii spun ca au o perceptie buna si destul de buna despre independenta justitiei este de cel de 15-24 de ani, urmat de 40-54 de ani. La polul opus se afla romanii din segmentul de varsta de peste 55 de ani, din care 31% au afirmat ca au o astfel de perceptie.

Intrebati cum isi explica ratingul acordat independentei justitiei, romanii care au perceptie buna si destul de buna asupra acestui aspect au apreciat in proportie de 69% ca statutul judecatorilor le garanteaza independenta "foarte mult" (21%) sau "oarecum" (48%). De asemenea, 60% dintre sunt de acord "foarte mult" (22%) sau "oarecum" (38%) ca nu exista amestecuri sau presiuni din partea guvernului sau a politicienilor.

Cei care percep independenta justitiei drept destul de proasta sau foarte proasta (44% in total, in Romania) vad in amestecurile si presiunile din partea guvernului si a politicienilor principala cauza pentru aceasta situatie. Nu mai putin de 48% dintre ei afirma ca existenta acestor amestecuri si presiuni conteaza "foarte mult" in perceptia lor asupra justitiei, in timp ce 23% sustin ca este "oarecum" importanta.

De asemenea, afirmatia ca statutul si pozitia judecatorilor nu le garanteaza acestora independenta justifica "foarte mult" perceptia lor negativa asupra justitiei in cazul a 18% dintre respondenti, in timp ce 37% spun ca o justifica "oarecum".

Sondajul a fost efectuat in Romania in perioada 9-11 ianuarie, pe un esantion de 1.005 persoane, prin interviuri telefonice.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
CE avertizeaza ca initiative precum OUG 13 ameninta progresele facute